Într-o atmosferă academică de dialog și reflecție critică, astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentată o lucrare de referință semnată de reputatul istoric prof. univ., dr. hab. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea. Evenimentul a reunit studenți, cadre didactice și cercetători, care au participat la o dezbatere aplicată asupra unei teme relevante pentru istoriografia românească..

Monografia, intitulată „Între Orient și Occident. Imaginea Principatelor Române în relatările călătorilor străini (1710–1810)”, a fost lansată în prezența rectorul USM, Igor Șarov, precum și a decanului Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu, alături de membri ai comunității academice. Alegerea USM drept spațiu de prezentare, subliniază relația solidă de colaborare dintre cele două universități și deschiderea comună spre proiecte științifice de anvergură. 

Lucrarea propune o analiză a modului în care călătorii străini au perceput Moldova și Țara Românească în secolul al XVIII-lea, surprinzând dihotomia culturală și politică a unui spațiu aflat între influența otomană și cea occidentală. Dincolo de valoarea documentară, volumul oferă un model de scriere a istoriei naționale eliberate de constrângeri ideologice, contribuind semnificativ la studiul istoriei mentalităților și al identității românești. Pentru studenți și cercetători, această monografie se anunță a fi un suport teoretic și metodologic valoros în explorarea acestui curent istoric.

Published joi, 19 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

O nouă activitate de instruire organizată de Școala de Administrație Publică a USM: Cursul „Evaluarea programelor publice”

A început cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în...

Universitatea de Stat din Moldova, premiată pentru excelență și calitate la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Universitatea de Stat din Moldova a fost distinsă cu importante premii în cadrul Galei Businessului Moldovenesc 2026, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii...

La mulți ani tuturor chimiștilor!

Stimați colegi, studenți și cercetători de la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică și de la Institutul de Chimie, Cu prilejul Zilei Chimiștilor, vă adresez sincere...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved