Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 20 februarie, masa rotundă dedicată Zilei Naționale a Mediatorului în Republica Moldova, eveniment organizat de Catedra Jean Monnet: O Europă mai puternică alături de Republica Moldova: consolidarea drepturilor consumatorilor prin mediere și inovație juridică /EU4JUST -RE.

Cu tema „Medierea, pilon al justiției eficiente și accesibile. O alternativă eficientă pentru soluționarea litigiilor dintre consumatori și antreprenori”, evenimentul a reunit mediatori, avocați, reprezentanți ai mediului academic, practicieni, studenți, masteranzi și doctoranzi, societatea civilă.

Mesaje de salut au fost adresate de Olesea Plotonic, coordonatorul proiectului EU4JUST-RE, prorectorul pentru activitate economico-financiară și relații internaționale, Vladimir Dolghi, coordonatoarea Oficiului Național „Erasmus+” în Moldova, Claudia Melinti, precum și alți reprezentanți ai instituțiilor partenere.

Panelul de deschidere a marcat lansarea formală a proiectului EU4JUST-RE și a oferit cadrul pentru intervenții privind rolul medierii ca pilon al unei justiții eficiente, accesibile și orientate spre consolidarea protecției drepturilor consumatorilor.

Următoarele două paneluri tematice au fost dedicate politicilor de reglementare a medierii în Republica Moldova și Uniunea Europeană, medierii în litigiile dintre consumatori și antreprenori, precum și extinderii medierii în domenii specifice – comercial, funciar, penal și alte arii emergente. Discuțiile au evidențiat rolul medierii ca instrument eficient, accesibil și orientat spre consolidarea protecției drepturilor consumatorilor și creșterea încrederii în actul de justiție.

Published vineri, 20 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Participarea cercetătorilor USM la Festivalul de Inovare și Transfer Tehnologic – FITT – Muntenia 2025 și EUROPOLITEHNICUS 2025

Universitatea de Stat din Moldova a participat, în perioada 17–20 noiembrie 2025, la prima ediție a Festivalului de Inovare și Transfer Tehnologic – FITT Muntenia 2025...

La USM încep cursurile de formare dedicate procesului de redactare a propunerilor de proiecte în cadrul programului european „Orizont Europa”

De astăzi, cadre universitare, cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova și cei interesați să participe la apelurile deschise de Orizont Europa, au început cursurile...

Studenții universităților din România, participanți la Autostrada de Drept au avut o întrevedere cu rectorul Igor Șarov

Cei 20 de studenți de la facultățile de drept din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Craiova, care au participat la Autostrada de Drept, organizată de facultatea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved