Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 20 februarie, masa rotundă dedicată Zilei Naționale a Mediatorului în Republica Moldova, eveniment organizat de Catedra Jean Monnet: O Europă mai puternică alături de Republica Moldova: consolidarea drepturilor consumatorilor prin mediere și inovație juridică /EU4JUST -RE.

Cu tema „Medierea, pilon al justiției eficiente și accesibile. O alternativă eficientă pentru soluționarea litigiilor dintre consumatori și antreprenori”, evenimentul a reunit mediatori, avocați, reprezentanți ai mediului academic, practicieni, studenți, masteranzi și doctoranzi, societatea civilă.

Mesaje de salut au fost adresate de Olesea Plotonic, coordonatorul proiectului EU4JUST-RE, prorectorul pentru activitate economico-financiară și relații internaționale, Vladimir Dolghi, coordonatoarea Oficiului Național „Erasmus+” în Moldova, Claudia Melinti, precum și alți reprezentanți ai instituțiilor partenere.

Panelul de deschidere a marcat lansarea formală a proiectului EU4JUST-RE și a oferit cadrul pentru intervenții privind rolul medierii ca pilon al unei justiții eficiente, accesibile și orientate spre consolidarea protecției drepturilor consumatorilor.

Următoarele două paneluri tematice au fost dedicate politicilor de reglementare a medierii în Republica Moldova și Uniunea Europeană, medierii în litigiile dintre consumatori și antreprenori, precum și extinderii medierii în domenii specifice – comercial, funciar, penal și alte arii emergente. Discuțiile au evidențiat rolul medierii ca instrument eficient, accesibil și orientat spre consolidarea protecției drepturilor consumatorilor și creșterea încrederii în actul de justiție.

Published vineri, 20 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Formarea profesională în domeniul asistenței sociale – scopul vizitei delegației din Turkmenistan la Facultatea de Psihologie, Științe ale educației, Sociologie și Asistență socială a USM

O delegație formată din oficiali de stat din Turkmenistan au efectuat o vizită de studiu, la 21 octombrie, la Facultatea de Psihologie, Științe ale educației, Sociologie...

Programul de Diplomă Dublă în Drept oferit de USM și Paris 1 Panthéon-Sorbonne a fost lansat oficial la Paris

Un nou capitol în cooperarea academică a fost scris la Paris odată cu inaugurarea oficială a programului de Dublă Licență în Drept francez și Drept moldovenesc...

Conferința Științifică Internațională „Latinitate, Romanitate, Românitate” 2025

Între 6 și 8 noiembrie, la Universitatea de Stat din Moldova, va avea loc cea de-a IX-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Latinitate, Romanitate, Românitate”, evenimentul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved