Onorată comunitate universitară, dragii mei compatrioți, cetățeni ai Republicii Moldova!

Ziua de 27 august are o conotație specială pentru noi toți, întrucât exprimă pledoaria pentru edificarea unui stat modern, prosper, bazat pe cunoaștere în spiritul valorilor europene, democratice. 

Universitatea de Stat din Moldova a avut un rol semnificativ în evenimentele din anii 1988-1991, manifestând și după 1991 implicare în mișcarea pentru apărarea idealurilor și valorilor naționale. Or, cultivarea civismului, a dragostei față de limba română, a promovării valorilor naționale, a folclorului, a tradițiilor și obiceiurilor sunt câteva dintre imperativele asigurării dezvoltării și coeziunii sociale pe care USM le promovează constant.

Continuăm cu perseverență să investim în educație, fiindcă cea mai mare bogăție a unui stat sunt oamenii, valorile umane și cultura. Declarăm cu mândrie, astăzi, că aspirațiile de liberate și independență ne solidarizează pentru continuarea procesului de democratizare a societății, de educație în spiritul european și de afirmare a propriei identități.

Cu prilejul aniversării a 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, în calitate de rector al USM, dar și de istoric, adresez felicitări și urări de bine, pace și prosperitate tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Sentimentul profund de mândrie națională să-l transmitem cu demnitate din generație în generație prin educație de calitate și cunoașterea adevărului istoric.

La mulţi ani, Republica Moldova! La mulţi ani cetăţenilor ei!

Published vineri, 27 august 2021

Anunțuri și Comunicate

MEDIACOR, primul centru de tehnologii media, va fi inaugurat la Chișinău în 2021

Astăzi, 5 august 2020, la Chișinău, în incinta Universității de Stat din Moldova, a început realizarea unui proiect de implementare a tehnologiilor media în domeniul creativ...

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Determinarea motivațională pentru a alege Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova te invită să-ți urmezi visul și să-ți valorifici potențialul! În prezent, chimia este una...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved