Onorată comunitate universitară, dragii mei compatrioți, cetățeni ai Republicii Moldova!

Ziua de 27 august are o conotație specială pentru noi toți, întrucât exprimă pledoaria pentru edificarea unui stat modern, prosper, bazat pe cunoaștere în spiritul valorilor europene, democratice. 

Universitatea de Stat din Moldova a avut un rol semnificativ în evenimentele din anii 1988-1991, manifestând și după 1991 implicare în mișcarea pentru apărarea idealurilor și valorilor naționale. Or, cultivarea civismului, a dragostei față de limba română, a promovării valorilor naționale, a folclorului, a tradițiilor și obiceiurilor sunt câteva dintre imperativele asigurării dezvoltării și coeziunii sociale pe care USM le promovează constant.

Continuăm cu perseverență să investim în educație, fiindcă cea mai mare bogăție a unui stat sunt oamenii, valorile umane și cultura. Declarăm cu mândrie, astăzi, că aspirațiile de liberate și independență ne solidarizează pentru continuarea procesului de democratizare a societății, de educație în spiritul european și de afirmare a propriei identități.

Cu prilejul aniversării a 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, în calitate de rector al USM, dar și de istoric, adresez felicitări și urări de bine, pace și prosperitate tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Sentimentul profund de mândrie națională să-l transmitem cu demnitate din generație în generație prin educație de calitate și cunoașterea adevărului istoric.

La mulţi ani, Republica Moldova! La mulţi ani cetăţenilor ei!

Published vineri, 27 august 2021

Anunțuri și Comunicate

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine în România – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 21 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara și Excelența Sa, Noel Servigon, Ambasador Extraordinar și...

Un alt curs organizat de Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, s-a încheiat cu succes

Cei 27 de participanți la programul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice” au beneficiat, în perioada 18-21 mai, de sesiuni intensive dedicate integrării...

Fondul Internațional Visegrad și perspectivele cooperării regionale, în atenția comunității academice USM

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 21 mai,  prelegerea publică susținută de Linda Kapustova Helbichova, Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad,  dedicată...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved