În data de 26 februarie 2026, Universitatea de Stat din Moldova și Centrul de Resurse pentru Formare Continue a găzduit Atelierul de instruire dedicat angajaților organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, responsabili de arii curriculare/discipline școlare.

Evenimentul a fost realizat în cadrul proiectului „REFLECTÎnvățare de calitate prin sistemul de la egal la egal din Moldova”, care își propune să contribuie direct la dezvoltarea individuală și profesională a cadrelor didactice, directorilor, inspectorilor, formatorilor, a studenților – viitori pedagogi, prin promovarea unei culturi a vizitei la clasă și reflecție asupra predării.

La eveniment a participat domnul Marin Dolință, coordonator al proiectului REFLECT, care a împărtășit experiențe și perspective privind valorificarea rezultatelor proiectului în instituțiile universitare, precum și obiectivele și direcțiile de dezvoltare ale proiectului pentru angajații OLSDÎ.

Atelierul, facilitat de dna Oxana Paladi, dr. hab., prof. univ și Tatiana Turchină, Șefa CRFC, a avut genericul „REFLECT – Predare și Învățare de calitate. Observarea lecțiilor și feedbackul de calitate.” Reprezentanți din 7 OLSDÎ (Călărași, Căușeni, Cimișlia, Nisporeni, Orhei, Rezina, Ștefan-Vodă) au fost prezenți în sala de curs, fiind încadrați într-un proces activ și interactiv de însușire a fundamentelor teoretice ale abordării REFLECT, prin explicarea: principiilor de bază ale modelului, caracteristicilor unei predări de calitate, sensului vizitei la clasă și suportului colegial și a rolului reflecției sistematice în îmbunătățirea proceselor de predare–învățare. Această etapă a facilitat înțelegerea unei perspective comune și a creat un cadru pentru activitățile ulterioare.

Pentru a transforma teoria în practică, formatorii au organizat exerciții aplicative, precum: analiza situațiilor educaționale reale prin prisma principiilor REFLECT, identificarea zonelor de creștere în activitatea didactică, simularea unor procese de reflecție individuală și colectivă. Aceste activități au avut rolul de a dezvolta capacitatea participanților de a reflecta critic asupra propriei practici de vizită la clasă și de a formula soluții de îmbunătățire. Ca urmare a instruirii participanții au fost solicitați să exerseze competențele prin vizita la clasă la 3-5 colegi.

Proiectul „REFLECT Faza II –Învățare de calitate prin intermediul sistemului de la egal-la-egal în Republica Moldova” face parte din programului-cadru al Agenției Elvețiene de Cooperare și Dezvoltare „Promovarea educației civice active” (FACE) în Moldova, implementat în cooperare cu Ministrului Educației și Cercetării și Universitatea Pedagogică din Zürich, Elveția.

Atelierul a consolidat ideea că reflecția pedagogică contribuie la dezvoltarea unei culturi profesionale bazate pe responsabilitate, claritate și progres vizibil în educație.

Published vineri, 27 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova confirmă încă o dată rolul său de lider în cercetare și inovare

USM va implementa 5 proiecte, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, beneficiind de cel mai mare buget alocat dintre cele trei universități selectate...

Admitere 2026 – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, extensia Chișinău a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de studii universitare...

Cursul „Management financiar și achiziții publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău, s-a finalizat cu succes

În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved