Pe data de 26 februarie 2026, în incinta Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, s-a desfășurat evenimentul academic
„Cariera în Magistratură și Procuratură – Vocație, Integritate și Profesionalism”, dedicat masteranzilor anului I și II.

Evenimentul a constituit o platformă de dialog autentic între studenți și reprezentanți ai mediului academic și ai sistemului de justiție, fiind abordate teme esențiale privind responsabilitatea, etica profesională și exigențele unei cariere în magistratură și procuratură.

Cu deosebită recunoștință adresăm sincere mulțumiri Excelenței Sale, Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, pentru onoranta prezență, pentru mesajul inspirațional adresat tinerilor juriști și pentru susținerea constantă a consolidării statului de drept și a reformei justiției.
Alături de doamna Președintă, au onorat evenimentul prin prezență și intervenții valoroase:
Sergiu Băieșu, profesor universitar, doctor, Decan al Facultății de Drept;
Ramona Victoria Strugariu, Director al Institutului Național al Justiției;
Maria Ghervas, judecător în demisie al Curții Supreme de Justiție;
Ghenadie Epure, procuror, Director adjunct al Institutului Național al Justiției.
Intervențiile invitaților au oferit masteranzilor repere clare privind parcursul profesional în domeniul justiției, subliniind că vocația, integritatea și profesionalismul reprezintă pilonii fundamentali ai unei cariere de succes în serviciul public.
Facultatea de Drept a USM își reafirmă angajamentul de a susține formarea unei noi generații de juriști competenți, integri și dedicați valorilor statului de drept.
Published marți, 3 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere cu conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Consolidarea relațiilor cu mediul academic din România continuă să fie o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova. În acest sens, rectorul Otilia Dandara și prorectorul...

APEL ÎNSCRIERE- CONCURSUL EUROPEAN « EU – MOLDOVA: STRONGER TOGETHER/ EU – MOLDOVA: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI» – 9 MAI 2026

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță lansarea concursului european „UE – Moldova: împreună mai puternici”, organizat în cadrul proiectului Jean Monnet EU4JUST-RE...

Anunț privind deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor DRRM pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova.  Din bugetul DRRM, pot fi finanțate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved