Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova și Pretura sectorului Buiucani au încheiat astăzi, 4 martie, un acord de colaborare, orientat spre dezvoltarea programelor de instruire profesională, mentorat, consultanță și suport metodologic pentru funcționarii municipali.

Documentul a fost semnat de directorul Școlii de Administrație Publică, Serghei Palihovici, și pretorul sectorului Buiucani, Vasile Moroi, în prezența rectorului Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, precum și a reprezentanților instituțiilor partenere.

Acordul stabilește cadrul oficial pentru dezvoltarea profesională a funcționarilor publici din cadrul Preturii sectorului Buiucani. Colaborarea va viza consolidarea capacităților administrative, creșterea calității actului administrativ, adaptarea competențelor funcționarilor publici la dinamica legislativă și instituțională actuală, precum și promovarea bunelor practici în administrația publică.

Implementarea prevederilor acordului va începe prin stabilirea unui calendar de instruiri și activități comune. Prin acest parteneriat, cele două instituții își propun să consolideze dialogul dintre mediul academic și cel administrativ și să contribuie la dezvoltarea unor standarde de excelență în administrația publică locală.

Published miercuri, 4 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Performanță academică și colaborare universitară: masteranzii USM au absolvit cu succes Programul de diplomă dublă la Suceava

Universitatea de Stat din Moldova marchează un nou succes al cooperării academice prin absolvirea Programului de master cu diplomă dublă „Stat și societate din perspectivă istorică”...

Facultatea de Științe Economice a USM și-a celebrat absolvenții Promoției 2026

Bucuria unui nou început a definit ceremoniile de înmânare a diplomelor de absolvire pentru Promoția 2026 a Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din...

Admitere 2026 – Programul de Master „Pastorație și viață liturgică”, extensia la Chișinău a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Universitatea din București

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea din București, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de master „Pastorație și viață liturgică”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved