Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova și Pretura sectorului Buiucani au încheiat astăzi, 4 martie, un acord de colaborare, orientat spre dezvoltarea programelor de instruire profesională, mentorat, consultanță și suport metodologic pentru funcționarii municipali.

Documentul a fost semnat de directorul Școlii de Administrație Publică, Serghei Palihovici, și pretorul sectorului Buiucani, Vasile Moroi, în prezența rectorului Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, precum și a reprezentanților instituțiilor partenere.

Acordul stabilește cadrul oficial pentru dezvoltarea profesională a funcționarilor publici din cadrul Preturii sectorului Buiucani. Colaborarea va viza consolidarea capacităților administrative, creșterea calității actului administrativ, adaptarea competențelor funcționarilor publici la dinamica legislativă și instituțională actuală, precum și promovarea bunelor practici în administrația publică.

Implementarea prevederilor acordului va începe prin stabilirea unui calendar de instruiri și activități comune. Prin acest parteneriat, cele două instituții își propun să consolideze dialogul dintre mediul academic și cel administrativ și să contribuie la dezvoltarea unor standarde de excelență în administrația publică locală.

Published miercuri, 4 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Zi de sărbătoare la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative pentru absolvenții Promoției 2026

La 3 iulie 2026, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a celebrat unul dintre cele mai frumoase momente din viața academică – ceremonia festivă...

Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Republica Moldova Proiectul „Învățământul Superior din...

Universitatea de Stat din Moldova, prezentă la Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”

La 30 iunie 2026, în incinta Hotelului Mimi din Chișinău, s-a desfășurat Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”, eveniment dedicat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved