Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova a organizat ceremonia festivă de înmânare a diplomelor de absolvire pentru promoția programelor de master, forma de învățământ cu frecvență redusă. În cadrul evenimentului, 72 de absolvenți au primit diplomele care confirmă finalizarea studiilor de master în Administrație Publică și Relații Internaționale.

Pentru a celebra reușitele unei noi generații de profesioniști, la eveniment au fost prezenți, Otilia Dandara, prim-prorector USM; președinta Comisiei (parlamentare) pentru administrație publică și dezvoltare regională, Liliana Iaconi; Secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub; decanul FRIȘPA, Alexandru Solcan, profesori și apropiații absolvenților.

Invitații și conducerea facultății au felicitat absolvenții pentru rezultatele obținute, subliniind că finalizarea studiilor de master reprezintă nu doar o realizare academică importantă, ci și începutul unei noi etape profesionale, în care cunoștințele și valorile dobândite vor contribui la dezvoltarea instituțiilor și a societății.

Ceremonia a reprezentat un moment simbolic de recunoaștere a efortului susținut depus de masteranzi, care au reușit să îmbine responsabilitățile profesionale și personale cu exigențele studiilor universitare avansate. Absolvenții au demonstrat angajament academic, spirit critic și capacitatea de a valorifica cunoștințele dobândite în domeniile relațiilor internaționale, științelor politice și administrației publice.

Performanțele lor reflectă calitatea procesului educațional oferit de FRIȘPA și angajamentul facultății pentru formarea specialiștilor competitivi și implicați social.

Published joi, 12 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova au realizat noi activități în cadrul proiectului „Algae4FishRo-Md” privind valorificarea biomasei algale pentru acvacultură durabilă

În perioada 11–12.06.2026, în cadrul proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md), nr. ROMD00586, cercetătorii Universității de Stat din Moldova...

Rolul cercetării și al inteligenței artificiale în modernizarea administrației publice, dezbătut în cadrul unei mese rotunde la USM

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc masa rotundă cu tema „Consolidarea capacității autorităților publice prin valorificarea potențialului cercetării, anchetei evaluative și a inteligenței...

Educație digitală în domeniul geo-arheologiei la Universitatea de Stat din Moldova

Educația digitală constituie în prezent un element definitoriu în cadrul ecosistemelor universitare, competențele astfel formate fiind critice în reziliența activităților de cercetare și în gestionarea provocărilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved