Reprezentanți ai mediului academic preocupați de dezvoltarea și modernizarea domeniilor educației și științelor sociale s-au renit în cadrul unei mese rotunde, organizată la 18 martie, de Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială

La eveniment au participat reprezentanții Universității „Petre Andrei” din Iași, Marta Vicol, dr., lector universitar, și Ana Maria Lăzărescu, dr., lector universitar, care au adus în prim-plan perspective actuale, exemple de bune practici și abordări inovatoare din activitatea didactică și de cercetare.

În cadrul discuțiilor, Maia Sevciuc, dr., profesor universitar, decan al facultății gazdă, a evidențiat importanța consolidării cooperării academice ca premisă pentru dezvoltarea unor inițiative comune și pentru formarea unor comunități profesionale adaptate provocărilor contemporane.

Schimbul de idei a generat un dialog constructiv privind direcțiile actuale de dezvoltare a programelor de studii și a deschis noi perspective de colaborare în plan educațional și științific. Totodată, evenimentul a contribuit la consolidarea relațiilor de parteneriat dintre instituțiile participante.

Published joi, 19 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Zi de sărbătoare la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative pentru absolvenții Promoției 2026

La 3 iulie 2026, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a celebrat unul dintre cele mai frumoase momente din viața academică – ceremonia festivă...

Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Republica Moldova Proiectul „Învățământul Superior din...

Universitatea de Stat din Moldova, prezentă la Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”

La 30 iunie 2026, în incinta Hotelului Mimi din Chișinău, s-a desfășurat Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”, eveniment dedicat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved