În perioada 19–20 martie 2026, la Universitatea de Stat din Moldova s-au desfășurat sesiunile de încheiere ale proiectului „Istorie conceptuală și construcția discursivă a spațiilor, crizelor și identităților în Republica Moldova”, unul dintre proiectele finanțate în cadrul concursului național „Măsuri de promovare a mobilității bilaterale dintre Republica Federală Germană și Republica Moldova bazate pe proiecte – ProMoMo”.

Pe parcursul celor două zile, echipa de cercetare a prezentat și a analizat rezultatele obținute, evidențiind contribuțiile științifice, impactul academic și relevanța temelor abordate atât în context național, cât și european.

Totodată, au fost discutate și dezvoltate schițele unor viitoare proiecte de cercetare, prezentate de dr. Vasile Dumbravă, vicepreședinte al Moldova-Institut Leipzig. Aceste inițiative urmează să fie înaintate către mai multe instituții finanțatoare, având ca obiectiv asigurarea continuității și extinderii pe termen lung a cercetărilor inițiate.

În cadrul sesiunilor, prof. univ., dr. Igor Șarov, coordonatorul proiectului, a adresat un mesaj de apreciere, mulțumind partenerilor internaționali, în special echipei Moldova-Institut Leipzig, pentru organizarea eficientă a tuturor etapelor proiectului.

Evenimentul a constituit un cadru valoros pentru reflecție, evaluare și planificare strategică, contribuind la consolidarea colaborării dintre cercetători și la deschiderea unor noi perspective pentru dezvoltarea istoriei conceptuale în Republica Moldova.

Published sâmbătă, 21 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Ziua Francofoniei la USM: dezbateri internaționale despre provocările profesiilor juridice în era digitală

În contextul Zilelor Internaționale ale Francofoniei, Universitatea de Stat din Moldova (USM), prin Filiera francofonă a Facultății de Drept, în colaborare cu Ambasada Franței în Republica...

Studenții USM, prezenți la Conferința Națională a Studenților Reprezentanți din România

Trei studenți senatori ai Universității de Stat din Moldova au participat la una dintre cele mai importante reuniuni dedicate reprezentanților studenților din România și Republica Moldova...

USM inițiază discuții cu University of Washington pe dimensiunea inovării și antreprenoriatului academic

Universitatea de Stat din Moldova a inițiat un prim dialog de colaborare cu University of Washington (SUA), axat pe dezvoltarea cooperării în domeniul inovării universitare și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved