Reprezentanta Departamentului Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere (TILA),  dr., lector universitar, Ina Sîtnic a participat la Seminarul de informare privind extinderea UE („Awareness-raising seminar on enlargement”), organizat de Direcția Generală Interpretare (DG SCIC) a Comisiei Europene, în perioada 16-17 martie curent.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European și ai Consiliului Europei, precum și reprezentanți ai mediului academic, pentru a discuta rolul esențial al traducerii, interpretării și al profesiilor în domeniul lingvistic în configurarea viitorului Uniunii Europene.

În cele două zile, participanții s-au concentrat asupra tendințelor actuale în formarea traducătorilor și interpreților, din perspectiva angajatorilor din instituțiile europene, precum și asupra măsurilor adoptate de DG SCIC pentru a răspunde nevoilor generate de viitoarele extinderi ale UE. De asemenea, discuțiile au vizat eforturile de consolidare a capacității lingvistice ale statelor candidate, precum și rolul universităților în elaborarea programelor de formare adaptate cerințelor europene.

În cadrul seminarului, Ina Sîtnic, dr., lector universitar la Departamentul TILA, a prezentat strategii eficiente de promovare a vizibilității traducătorilor și interpreților și exemple de bune practici în materie de promovare și comunicare, menite să contribuie la atragerea studenților către programul de studii Traducere și Interpretare, valorificând totodată experiența colectivă a cadrelor didactice și a studenților departamentului.

Izabella Badiu, șefa Unității române de interpretare din cadrul Direcției Generale Logistică și Interpretare pentru Conferințe (DG LINC) a Parlamentului European, și-a exprimat deschiderea de a sprijini inițiativele universității noastre.

Published luni, 23 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova și Academia Română au semnat două protocoale de colaborare

În spiritul consolidării cooperării academice și al promovării excelenței în cercetare și educație, au fost semnate două Protocoale de colaborare între Școala Doctorală Științe Juridice și...

Școala de Administrație Publică a USM și Fundația „Friedrich Ebert” au reunit factori de decizie și experți pentru un consens larg politic și societal privind reforma administrației publice locale

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”, au organizat, în această săptămână, o masă rotundă cu tema:...

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM – premiați pentru performanțele obținute în Campionatul Municipiului Chișinău

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM au fost premiați de administrația Universității de Stat din Moldova pentru rezultatele remarcabile obținute în cadrul Campionatului Municipiului Chișinău...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved