Pe parcursul zilei de astăzi, 27 martie, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova sunt prezentate o serie de lucrări științifice în cadrul conferinței științifice cu participare internațională „Supraviețuirea tradiției constituționale în tiparele constituționalismului european”, aflată în acest an la cea de-a treia ediție.

La evenimentul de deschidere au participat personalități ale mediului academic și juridic, printre care: prorectorul Universității de Stat din Moldova, Georgeta Stepanov, decanul Facultății de Drept, Sergiu Băieșu, șefa Departamentului Drept Public, Rodica Ciobanu, președinta Asociației Române de Drept Constituțional, Marieta Safta, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolaescu-Plopșor” al Academiei Române, Sevastian Cercel, precum și moderatorul conferinței, Ion Guceac. De asemenea, la eveniment au fost prezenți experți și cadre didactice din instituții de prestigiu din Republica Moldova, România și Polonia, inclusiv Jacek Zaleśny, de la Universitatea din Varșovia, alături de alți specialiști în domeniul dreptului constituțional și al științelor juridice.

În continuare, participanții au luat parte la dezbateri dedicate actualității persistenței tradiției constituționale și capacității acesteia de a se adapta exigențelor constituționalismului european contemporan. Programul conferinței include sesiuni tematice structurate în jurul a patru paneluri: „Constituția – pilon al garantării binelui comun și al drepturilor fundamentale ale omului în contextul provocărilor actuale”; „Societatea civilă – forță reformatoare a constituționalismului”; „Alegerile și valorile democratice”; și „Justiția în contextul constituționalismului secolului al XXI-lea”.

Lucrările științifice prezentate în cadrul evenimentului, elaborate conform cerințelor stabilite, vor fi publicate într-o ediție specială a volumului conferinței și vor fi indexate cu identificator digital DOI, asigurând astfel vizibilitatea, accesibilitatea și citabilitatea internațională în baze de date academice.

 

Published vineri, 27 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova confirmă încă o dată rolul său de lider în cercetare și inovare

USM va implementa 5 proiecte, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, beneficiind de cel mai mare buget alocat dintre cele trei universități selectate...

Admitere 2026 – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, extensia Chișinău a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de studii universitare...

Cursul „Management financiar și achiziții publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău, s-a finalizat cu succes

În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​