Senatul universitar și Consiliul de Administrație a examinat și aprobat în cadrul ședinței extinse mai multe subiecte ce vizează activitatea academică, științifică și administrativă a instituției.

În deschiderea ședinței au fost înmânate atestatele de conferențiar universitar unor cadre didactice ale Universității de Stat din Moldova. Cu acest prilej, președintele Senatului, rectorul USM, Otilia Dandara a adresat un mesaj de felicitare, apreciind contribuția beneficiarilor la dezvoltarea învățământului superior și a cercetării universitare.

În cadrul ședinței, Senatul a aprobat conferirea titlului onorific Doctor Honoris Causa domnului Sebastien Floquet, profesor universitar la Universitatea din Versailles Saint-Quentin-en-Yvelines și membru al Institutului Universitar al Franței, raportul fiind prezentat de Aculina Arîcu, doctor habilitat, conferențiar cercetător, director al Institutului de Chimie.

De asemenea, au fost aprobate planurile de studii pentru anul universitar 2026–2027, precum și programele de microcalcificare, subiectele fiind prezentate de Violeta Cotilevici, doctor, conferențiar universitar, șef Departamentul Managementul Calității, și Tatiana Turchină, doctor, lector universitar, șef al Centrului de Resurse pentru Formare Continuă.

Senatorii au examinat și aprobat modificările și completările la Nomenclatorul lucrărilor și serviciilor contra plată pentru anul 2026, alocarea mijloacelor financiare pentru dotarea căminului nr. 2 cu mobilier, acordarea unui împrumut pentru implementarea unor proiecte finanțate din surse externe, precum și aspecte ce țin de contractele de locațiune. Totodată, au fost aprobate cofinanțarea proiectului Erasmus+ K „UPGRADE”, prefinanțarea proiectului Bootcamp în jurnalism și alocarea mijloacelor financiare pentru desfășurarea proiectului „Autostrada de Drept”, ediția a XXII-a. Raportor pentru aceste subiecte a fost Maria Hămuraru, doctor, conferențiar universitar, prorector pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale.

Pe agenda ședinței s-au regăsit și aprobarea Regulamentului privind utilizarea alocațiilor bugetare pentru finanțarea instituțională compensatorie a activităților de cercetare, inovare și transfer tehnologic, a Regulamentului de organizare și funcționare a Departamentului Cercetare și Inovare, precum și a Regulamentului privind accesul la infrastructură de cercetare a Universității de Stat din Moldova, în variantele actualizate, rapoartele fiind prezentate de Veronica Prisăcaru, doctor, conferențiar universitar, șef Departamentul Cercetare și Inovare.

Published marți, 31 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Nicolae Dabija, pierderea irecuperabilă a familiei USM-iste

Profund îndurerați am aflat despre trecerea la cele veșnice a lui Nicolae Dabija, personalitate marcantă a culturii române, poet, romancier, publicist, eseist, autor de manuale, traducător...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM invită la Ziua Internațională a Matematicii

În ziua de 14 martie, Ziua Internațională a Matematicii, în întreaga lume au loc o mulțime de evenimente fascinante ce țin de Lumea Matematicii. Matematica este...

USM a semnat contractul de parteneriat în cadrul consorțiului academic universitar ŞCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE FIZICE, MATEMATICE, ALE INFORMAȚIEI ȘI INGINEREȘTI

Universitatea de Stat din Moldova anunță despre sfârșitul lucrărilor asupra elaborării contractului de parteneriat în cadrul asociației de instituții de învățământ și organizații, denumită Consorţiul academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved