Școala de Administrație Publică din cadrul USM, a organizat workshop-ul cu tema „Reforma administrativ-teritorială din Republica Moldova, proces social de mare actualitate – între necesitate, eficiență și oportunitate”, în cadrul unui proiect de cercetare și inovare selectat în urma concursului național „Stimularea excelenței cercetărilor științifice 2025-2026” aprobat prin Decizia Consiliului ANCD nr. 04 din 22.07.2025 și Ordinul ANCD nr. 19-PC din 22.07.2025.

Evenimentul a adus în prim-plan importanța reformei administrației publice locale în contextul fragmentării teritoriale și al necesității creșterii capacității instituționale a autorităților locale. Reforma este susținută de Strategia de reformă a administrației publice pentru anii 2023-2030, care urmărește modernizarea administrației și îmbunătățirea calității serviciilor publice oferite cetățenilor.

În cadrul workshopului au fost analizate principalele direcții de acțiune ale strategiei, inclusiv consolidarea autorităților administrației publice locale, dezvoltarea resurselor umane și optimizarea managementului financiar și administrativ. Participanții au evidențiat rolul esențial al acestor măsuri în asigurarea unor servicii publice eficiente și sustenabile.

Un punct central al discuțiilor l-a constituit procesul de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul I, prevăzut pentru perioada 2023-2026. Acest proces vizează crearea unor unități administrative mai puternice, capabile să răspundă mai eficient nevoilor comunităților locale.

De asemenea, au fost prezentate etapele procesului de amalgamare, care includ inițierea la nivel local, consultarea comunităților, aprobarea instituțională și organizarea alegerilor locale în noile unități administrative. În sprijinul acestui proces, statul oferă stimulente financiare sub formă de transferuri bugetare, menite să susțină dezvoltarea și funcționarea unităților amalgamate până în anul 2030 .

Workshopul a oferit o platformă de dialog între experți, cercetători și masteranzi, reprezentanți din autoritățile publice locale, societății civile contribuind la o mai bună înțelegere a oportunităților și provocărilor reformei administrativ-teritoriale în Republica Moldova.

Published miercuri, 1 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Școala de Administrație Publică a lansat un studiu științific privind reforma administrației publice locale

Un nou model de reformă a administrației publice locale, axat pe funcționalitate și eficiență, a fost prezentat pe data de 30 iunie la Universitatea de Stat...

Evaluare externă ANACEC pentru șase programe de master ale USM

La Universitatea de Stat din Moldova a început un nou proces de evaluare externă a calității, desfășurat în perioada 29 iunie – 2 iulie 2026, de...

Cunoașterea premiată: USM obține rezultate remarcabile la Salonul de Carte organizat în cadrul Salonului Internațional de Inventică și Antreprenoriat Inovativ 2026

Universitatea de Stat din Moldova își reconfirmă statutul de pilon central al cercetării și culturii  prin succesul înregistrat în cadrul Salonului de Carte, asociat Salonului Internațional...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved