Deschiderea spre proiectele internaționale, diversificarea mobilităților cadrelor didactice și ale studenților reprezintă un deziderat, dar și o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova, o cale sigură de dezvoltare, promovare și afirmare drept un centru regional și european de învățământ și cercetare.

În perioada 6-10 septembrie 2021, prorectorul USM, dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru se află în deplasare de serviciu la Universitatea Côte d’Azur, Nice, Franța.

Universitatea de Stat din Moldova este membră a rețelei EMOJIE (Etude des Mouvements des Ordres Juridiques International et Européen) din cadrul Institutului Păcii și Dezvoltării (IdPD) a Universității Côte d’Azur, iar dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru este membru titular în Laboratorul Drept Internațional și European (LADIE).
Aceste structuri instituționale organizează, în perioada 6-10 septembrie, Școala de vară 2021 „Valorile și principiile dreptului internațional și european în contextul crizelor”. Criza sanitară actuală a dat o dimensiune particulară acestei tematici și asigură un context propice pentru a analiza raportul între crize și valorile și principiile dreptului internațional și european, echilibrul instituțional și relațiile între actorii societății internaționale. Școala de vară este construită pe două dimensiuni – prezența profesorilor din 21 de universități partenere și a doctoranzilor. În cadrul sesiunilor, doctoranzii vor avea posibilitatea să prezinte rezultatele propriilor cercetări și să interacționeze cu profesorii, pentru a primi sugestii și recomandări pentru teza de doctorat. La această ediție a Școlii de vară, USM este reprezentată de Iulian Moraru, doctorand la Facultatea de Drept.

În vederea intensificării prezenței Universității de Stat din Moldova în activitățile organizate de Universitatea Côté d’Azur, prorectorul USM, dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru va avea, pe parcursul acestei săptămâni, întrevederi bilaterale cu Jean-Christophe Martin, directorul IdPD și Anne Millet-Devalle, directoarea LADIE. În cadrul acestor întâlniri, vor fi abordate subiecte ce se pliază pe proiecte de cercetare comune, proiecte COST și mobilități academice

Published luni, 6 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Ședința Senatului Universitatea de Stat din Moldova – Performanță academică și noi programe de studii acreditate

Senatul Universității de Stat din Moldova s-a întrunit astăzi, 23 februarie, în ședință ordinară, marcând un moment deosebit pentru comunitatea academică prin recunoașterea excelenței profesionale și...

ANACEC a început un nou program de evaluare externă a calității pentru acreditarea/reacreditarea programelor de studii de licență și master

La Universitatea de Stat din Moldova a început evaluarea externă a calității în vederea acreditării/reacreditării programelor de studii superioare de licență și master, și anume: Studii...

Au început cursurile Programului de Microcalificare „Multimedia Design”

Cei peste 70 de beneficiarii ai Programului de Microcalificare „Multimedia Design”, au început cursul de micromaster dezvoltat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved