Universitatea de Stat din Moldova și Amnesty International Moldova au semnat un Acord de colaborare, care vizează dezvoltarea și implementarea unor inițiative comune în domeniul educației pentru drepturile omului, cu accent pe formarea viitorilor specialiști în jurnalism și comunicare.

Documentul a fost semnat de către rectorul USM, Otilia Dandara, și directorul executiv Amnesty International Moldova, Veaceslav Tofan. La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării: decana FJȘC, Victoria Bulicanu, precum și șefa Departamentului Teoria și Practica Jurnalismului, Laura Țugarev.

Părțile își propun să identifice necesitățile de instruire în domeniul drepturilor omului și să dezvolte programe educaționale comune. Astfel, colaborarea va include implicarea formatorilor calificați, elaborarea și distribuirea materialelor relevante, precum și monitorizarea și evaluarea periodică a rezultatelor obținute.

Studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării vor beneficia de oportunități extinse de participare la programe de instruire, activități educaționale și inițiative organizate de Amnesty International Moldova, inclusiv implicarea în campanii de promovare a drepturilor omului și în acțiuni de activism civic.

Aceste acțiuni vor contribui la alinierea viitorilor specialiști la standardele internaționale în domeniul drepturilor omului, la dezvoltarea eticii profesionale și la reflectarea responsabilă a subiectelor sensibile în activitatea jurnalistică.

Published vineri, 10 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit evenimentul internațional: „Perspective interculturale și sectoriale asupra raportării ESG și a raportării de sustenabilitate”

În perioada 6–8 mai 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, la Facultatea de Științe Economice, cea de-a III-a ADUNARE GENERALĂ a proiectului Horizon Europe...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava – noi perspective de colaborare

Colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) conturează noi oportunități în domeniul academic și științific. Despre directiile...

USM și Federația Fermierilor din Republica Moldova vor coopera pentru promovarea și transferul rezultatelor cercetării către fermierii autohtoni

Reprezentanții Oficiului Inovare și Transfer Tehnologic al Universității de Stat din Moldova și ai Federația Fermierilor din Republica Moldova au avut o ședință de lucru dedicată...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved