Universitatea de Stat din Moldova și Amnesty International Moldova au semnat un Acord de colaborare, care vizează dezvoltarea și implementarea unor inițiative comune în domeniul educației pentru drepturile omului, cu accent pe formarea viitorilor specialiști în jurnalism și comunicare.

Documentul a fost semnat de către rectorul USM, Otilia Dandara, și directorul executiv Amnesty International Moldova, Veaceslav Tofan. La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării: decana FJȘC, Victoria Bulicanu, precum și șefa Departamentului Teoria și Practica Jurnalismului, Laura Țugarev.

Părțile își propun să identifice necesitățile de instruire în domeniul drepturilor omului și să dezvolte programe educaționale comune. Astfel, colaborarea va include implicarea formatorilor calificați, elaborarea și distribuirea materialelor relevante, precum și monitorizarea și evaluarea periodică a rezultatelor obținute.

Studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării vor beneficia de oportunități extinse de participare la programe de instruire, activități educaționale și inițiative organizate de Amnesty International Moldova, inclusiv implicarea în campanii de promovare a drepturilor omului și în acțiuni de activism civic.

Aceste acțiuni vor contribui la alinierea viitorilor specialiști la standardele internaționale în domeniul drepturilor omului, la dezvoltarea eticii profesionale și la reflectarea responsabilă a subiectelor sensibile în activitatea jurnalistică.

Published vineri, 10 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Concursul de Elocință, ediția a II-a, la Universitatea de Stat din Moldova: performanță academică și dialog francofon de excelență

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a doua ediție a Concursului de Elocință, un eveniment academic de anvergură organizat în format hibrid, reunind studenți...

USM a stabilit un nou parteneriat academic cu Amnesty International Moldova pentru formarea viitorilor specialiști în domeniul drepturilor omului

Universitatea de Stat din Moldova și Amnesty International Moldova au semnat un Acord de colaborare, care vizează dezvoltarea și implementarea unor inițiative comune în domeniul educației...

Studenții Universității de Stat din Moldova au reprezentat țara la prestigiosul concurs internațional Willem C. Vis Moot de la Viena

Echipa Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a participat la cea de-a 33-a ediție a concursului internațional de arbitraj comercial Willem C. Vis...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved