Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de actualitate: „Identitate și memorie colectivă în epoca post-globalizării. O reflecție critică asupra valorilor comune și a tensiunilor emergente în societățile contemporane”.

Desfășurat în perioada 24-25 aprilie, evenimentul reunește cadre didactice, cercetători și experți din domeniile filosofiei, istoriei și științelor socio-umane din ambele țări, oferind o platformă de dialog interdisciplinar asupra transformărilor identitare și a modului în care memoria colectivă influențează dinamica societăților contemporane.

Deschiderea oficială a avut loc pe 24 aprilie, la Universitatea din București, în prezența rectorului USM, Otilia Dandara, a prorectorului pentru dezvoltare strategică al USM, Igor Șarov, a rectorului instituției gazdă, Marian Preda, precum și a decanilor facultăților de Filosofie și Istorie din București, alături de participanți din România și Republica Moldova.

Pe parcursul celor două zile, programul a inclus prelegeri în plen susținute de personalități academice, printre care și prorectorul Igor Șarov, care a abordat tema „Istoria ca instrument politic: Basarabia în discursul istoriografic rus al secolului al XIX-lea”. Alături de domnia sa, au participat și profesorii USM: Dumitru Dodul, Alexandru Lupușor, Svetlana Coandă, Tatiana Mărgărint, Andrei Perciun, Emil Dragnev, Eugenia Bogatu, Teodor Candu, Ion Gumenâi, Sergiu Boțolin și Liliana Rotaru. Comunicările științifice au abordat subiecte precum construcția identitară, impactul inteligenței artificiale asupra memoriei, reinterpretarea trecutului în contexte geopolitice contemporane și relația dintre cultură, societate și valorile europene.

Prin cooperarea academică dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, evenimentul subliniază rolul instituțiilor în promovarea dialogului intelectual și în consolidarea valorilor comune în context european.

Published sâmbătă, 25 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Expertiza USM, valorificată în cadrul atelierului „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, organizat de Ministerul Mediului al Republicii Moldova

Un grup de cercetători din cadrul Universității de Stat din Moldova a participat la atelierul de lucru „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, care...

Universitatea de Stat din Moldova – tot mai aproape de elevi și de alegerile lor de viitor!

Orientarea și informarea elevilor reprezintă o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova, care se implică constant în activități menite să faciliteze alegerea unui parcurs educațional...

Memorandum de colaborare între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din Toledo, SUA

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova își extinde cooperarea internațională prin stabilirea unui parteneriat cu Universitatea din Toledo (Ohio, SUA). În...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved