Universitatea de Stat din Moldova face pași importanți pentru a-și moderniza programele de studii conform cerințelor pieței muncii din Europa. Între 27 și 29 aprilie 2026, o echipă formată din profesori și studenți de la USM a mers la Graz, Austria, pentru a participa la un program intensiv de formare despre economia circulară, desfășurat în cadrul proiectului european PubCirEco, finanțat prin programul Erasmus+.

La activități au participat universități din Austria, Estonia, Lituania, Ucraina și Republica Moldova. Echipa noastră a fost reprezentată de prorectorul Maria Hămuraru, alături de decanul Facultății de Științe Economice, Adriana Buzdugan, șeful departamentului  Economie, Marketing și Turism, Veronica Bulat, doctorandul Sveatoslav Labliuc (anul II, specialitatea Finanțe); și studenții USM – Cătălin Turcanu (Masterand, anul II, programul de masterat Studii în Marketing) și Mădălina Bușan (Studentă, anul III, specialitatea Marketing și Logistică).  

În cele trei zile, participanții au discutat despre cum pot fi integrate într-un sistem educația, economia și protecția mediului. S-a vorbit despre antreprenoriatul digital, sustenabilitate și despre cum pot fi puse în practică ideile teoretice prin modele de afaceri noi. De asemenea, studenții și profesorii au învățat tehnici moderne de prezentare privind oferirea produselor ca servicii pentru a reduce risipa. Ultima zi a fost dedicată metodelor de predare moderne, unde delegația noastră a aflat cum predau universitățile din Austria folosind proiecte practice și tehnologii noi. 

Proiectul PubCirEco (Erasmus+, acțiunea CBHE – Consolidarea Capacităților în Învățământul Superior, nr. 101179344) se înscrie în prioritățile Uniunii Europene privind tranziția verde și digitală a sistemelor de educație superioară. Iar, prin intermediul acestui parteneriat, USM beneficiază de acces la expertiză europeană de vârf în domeniul economiei circulare, al modelelor de afaceri sustenabile și al metodologiilor pedagogice inovatoare. 

Published miercuri, 29 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE JURNALISM ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicarii va organiza întâlnirea cu studenții anului întâi la 31 august 2020, in aula 141, în intervalul de timp 09.00 -12.00...

Mesajul USM de Ziua Independenței Republicii Moldova

Anual, la 27 august, este celebrată Ziua Națională a Republicii Moldova – Ziua Independenței, sărbătoare ce unește poporul nostru și trezește în fiecare din noi sentimentul...

CAZAREA ÎN CĂMINE A STUDENȚILOR USM ÎN ANUL UNIVERSITAR 2020-2021

Dragi studenți ai Universității de Stat din Moldova! Fie că tocmai ați fost admiși în anul întâi, fie că sunteți deja într-un an superior și ați...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved