ANUNȚ

privind amânarea susținerii publice a tezei de doctorat

Se anunță amânarea susținerii publice a tezei de doctorat în drept cu tema „Efectele contractului față de terți”, elaborată în cadrul Școlii Doctorale Științe Juridice a USM de studentul-doctorand Beliban-Rațoi Ludmila, specialitatea: 553.01 – Drept civil, conducător de doctorat – Băieșu Sergiu, dr. în drept, prof. univ., stabilită inițial pentru data de 10 septembrie 2021, ora 11:00, în Sala de conferințe „Victor Volcinschi”, nr. 119, blocul II, Universitatea de Stat din Moldova (mun. Chișinău, str. M. Kogălniceanu, nr. 67), din motivul decesului Președintelui Comisiei de doctorat.

Detaliile despre data și locul susținerii publice a tezei de doctorat nominalizată vor fi oferite ulterior.

Published joi, 9 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a participat la cea de-a IV-a ediție a Săptămânii Internaționale de Formare a Personalului desfășurată la Universitatea Dumlupınar din Kütahya, Turcia

Experiența Universității de Stat din Moldova în domeniul cooperării internaționale, transformării digitale și dezvoltării proiectelor europene a fost prezentată în cadrul celei de-a IV-a ediții a...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tsukuba din Japonia, extind cooperarea academică printr-un nou acord de colaborare

USM continuă să dezvolte relațiile de cooperare cu Universitatea Tsukuba din Japonia. Instituția noastră a încheiat un nou Memorandum de cooperare pentru schimburi academice și colaborare...

Studenți USM au explorat competențele viitorului la o conferință internațională dedicată inovării și standardizării

Un grup de 32 de studenți de la Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova, au participat la Conferința Internațională „Standards 4Future Skills...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved