Rectorul Universității de Stat din Moldova Otilia Dandara și prorectorul pentru relații internaționale Veaceslav Kulcițki, au avut astăzi, 06 mai, o întrevedere cu o delegație a Universității din Granada, Spania, în vederea extinderii colaborării academice și științifice dintre cele două universități.

Delegația spaniolă a fost reprezentată de către  prorectorul pentru internaționalizare, Inmaculada Marrero Rocha, directorul Departamentului de Mobilitate Internațională, Simón Suárez Cuadros și prodecanul pentru internaționalizare al Facultății de Științe, Răzvan Ghinea.

Discuțiile s-au concentrat pe subiectul dezvoltării și diversificării oportunităților de cooperare, vizând în special: extinderea programelor de mobilitate academică pentru studenți și profesori; inițierea discuțiilor privind programe de diplomă dublă pentru Master, în domeniul Chimiei și al studiilor europene; consolidarea colaborării în domeniul cercetării.

Părțile au subliniat importanța internaționalizării învățământului superior și au reiterat angajamentul comun pentru parteneriate durabile, care să ofere studenților și cadrelor didactice noi oportunități academice și de cercetare.

De asemenea, delegația spaniolă a vizitat blocurile de studii, campusul universitar și Centrul Mediacor, apreciind în mod deosebit infrastructura modernă și conceptul inovator al hub-ului creativ dezvoltat în cadrul USM.

Published miercuri, 6 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Studenții USM-iști s-au alăturat campaniei „Nu toate florile cresc la fel”, desfășurată în contextul Zilei Internaționale a Sindromului Down

Studenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Stat din Moldova s-au alăturat campaniei „Nu toate florile cresc la...

Alți 300 de elevi din Chișinău au pășit, în această săptămână pragul Universității de Stat din Moldova

Alți 300 de elevi din Chișinău au pășit, în această săptămână (18-20 martie), pragul Universității de Stat din Moldova pentru a descoperi viața de student la...

Ziua Francofoniei la USM: dezbateri internaționale despre provocările profesiilor juridice în era digitală

În contextul Zilelor Internaționale ale Francofoniei, Universitatea de Stat din Moldova (USM), prin Filiera francofonă a Facultății de Drept, în colaborare cu Ambasada Franței în Republica...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved