Universitatea de Stat din Moldova desfășoară, în perioada 18-21 mai, cursul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice”.

Programul de instruire este destinat personalului din cadrul autorităților publice locale și are drept scop dezvoltarea competențelor de utilizare a metodelor calitative, cantitative și mixte în cercetarea științifică, cu integrarea inteligenței artificiale (IA) ca instrument inovator de analiză și suport decizional în administrația publică. 

Evenimentul este organizat de către Școala de Administrație Publică din cadrul USM, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.

În deschidere, Otilia DANDARA, rectorul Universității de Stat din Moldova și Serghei PALIHOVICI, directorul Școlii de Administrație Publică au subliniat importanța modernizării proceselor decizionale la nivel local prin fundamentarea acestora pe baze științifice și date empirice. De asemenea, a fost evidențiată oportunitatea pe care o au funcționarii publici de a asimila tehnici inovatoare de analiză, esențiale pentru eficientizarea administrației publice.

Instruirea este asigurată de către Alla ROȘCA, doctor habilitat în științe politice, cercetător asociat la Edgewater Research, profesor adjunct la Universitatea Xavier din Louisiana, Președinte al Consiliului pentru Afaceri Mondiale din New Orleans (WACNO) din Statele Unite ale Americii.

Pe parcursul celor patru zile de instruire, funcționarii publici vor îmbina componenta teoretică cu ateliere practice, analizând probleme reale din administrația publică locală și dezvoltând soluții bazate pe metode mixte de cercetare.

Published luni, 18 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Noi direcții de colaborare în cercetarea economică, dezvoltate la Universitatea de Stat din Moldova

Dezvoltarea oportunităților de cooperare academică pe dimensiunea cercetării economice a fost subiectul central de discuție în cadrul întrevederii prorectorului USM, Igor Șarov, cu profesori ai unor...

Transferul tehnologic dă roade: Primele rezultate în regenerarea cernoziomurilor sunt vizibile 

Universitatea de Stat din Moldova implementează cu succes proiectul de transfer tehnologic „Biotehnologie pentru regenerarea cernoziomurilor arabile erodate și sporirea rezilienței la schimbările climatice”, 26.80015.5107.02TT, finanțat...

USM își extinde cooperarea academică cu diaspora prin  programe academice, proiecte șitiințifice și de trasfer tehnologc 

Universitatea de Stat din Moldova își extinde deschiderea internațională printr-o nouă inițiativă academică, de această dată pe dimensiunea expertizei diasporei științifice. Rectorul USM, prof. univ. dr...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved