Comunitatea academică, cercetătorii, doctoranzii și practicienii din domeniu sunt invitați să participe la cea de-a V-a ediție a Conferinței Internaționale EU-PAIR 2026 – „Challenges and Dynamics of European Administrative Area”, care va avea loc în perioada 18-19 iunie 2026, la Iași, România.
Evenimentul organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, va reuni specialiști și experți pentru dezbateri dedicate provocărilor actuale ale Spațiului Administrativ European, transformărilor instituționale, politicilor publice, guvernanței, rezilienței și perspectivelor de dezvoltare într-un context global în continuă schimbare.
De asemenea, în cadrul conferinței va fi prezentă și Școala de Administrație Publică, USM, contribuind activ la dialogul academic și la schimbul de experiență și bune practici în domeniul administrației publice.
Date importante:
Termen-limită pentru transmiterea rezumatelor sau a lucrărilor integrale (prin e-mail: eupair@uaic.ro): 2 iunie 2026;
Termen-limită pentru notificarea acceptării/respingerii rezumatului/lucrării: 9 iunie 2026;
Termen-limită pentru achitarea taxei de participare (dovada plății va fi transmisă prin e-mail la eupair@uaic.ro): 15 iunie 2026;
Termen-limită pentru transmiterea lucrării integrale în vederea publicării: 8 septembrie 2026.
Vă încurajăm să participați și să vă alăturați acestei platforme internaționale de schimb de idei și colaborare academică.
Published joi, 21 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Analiza modelului RAFI ca soluție pentru o reformă funcțională a administrației publice locale – dezbatere publică desfășurată la Universitatea de Stat din Moldova

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova a organizat ieri, 10 februarie, o masă rotundă pe subiectul: „Reforma administrației publice locale: de la...

Mircea CĂRTĂRESCU, scriitor și profesor universitar la Universitatea din București – Doctor Honoris Causa al USM

Una dintre cele mai importante personalități ale literaturii române contemporane, profesor emerit al Universității din București, scriitorul Mircea Cărtărescu a primit cu emoție și recunoștință Titlul...

300 de elevi din Chișinău – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova!

Circa 300 de elevi din liceele din capitală au pășit astăzi pragul celei mai mari universități din Republica Moldova, pentru a descoperi îndeaproape viața studențească și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved