Echipa de fotbal a demonstrat caracter, determinare și spirit de echipă, cucerind titlul de Campioană a Municipiului Chișinău la Fotbal, ediția 2025/2026. 
Locul I și trofeul campionatului au ajuns la Universitatea de Stat din Moldova
Felicitări jucătorilor, antrenorilor și tuturor celor care au contribuit la această performanță remarcabilă.
Evenimentul nostru a fost onorat de prezența unor invitați distinși, care susțin și promovează performanța universitară și sportivă: Sergiu Harea, președintele Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova; Petru Vîrlan, șef al Departamentului Dezvoltare și Monitorizare Politici Instituționale a USM; Florin Zagaican, administratorul CSU USM.
Suntem mândri că USM continuă să inspire atât prin excelență academică, cât și prin rezultate sportive deosebite!
Published joi, 21 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Vești bune pentru studenții de la Facultatea de Drept! A început Săptămâna Juristului la Universitatea de Stat din Moldova!

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, a dat startul tradiționalei ediții a Zilelor Juristului, care se vor desfășura în perioada 13-17 octombrie 2025...

Proiectul RISE-USM, câștigător al Apelului de Proiecte pentru Cooperare universitară moldo-franceză

Universitatea de Stat din Moldova se numără printre cele cinci universități selectate în cadrul Apelului de Proiecte pentru Cooperare universitară moldo-franceză, finanțat prin Fondul Équipe France...

Studentă USM, laureată a unei burse pentru stagiile de traducere AUF ECO – RFI România

Silvia IURCU, studentă în anul III la programul de studii Traducere și interpretare. Limba franceză și engleză, din cadrul Departamentului de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved