La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 21 mai,  prelegerea publică susținută de Linda Kapustova Helbichova, Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad,  dedicată activității fondului și rolului acestuia în promovarea cooperării regionale și internaționale.

Evenimentul a reunit studenți, cadre didactice, reprezentanți ai comunității academice, precum și parteneri implicați în proiecte educaționale și de cercetare desfășurate în colaborare cu instituții din țările Grupului Visegrad. Un moment important al întâlnirii l-a constituit participarea ambasadorilor Slovaciei, Ungariei și Republicii Cehe în Republica Moldova: E.S. Ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova, Pavol Ivan; E.S. Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Sandor Szabo; și E.S. Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Jaromír Plíšek. 

În cadrul prelegerii au fost abordate perspective privind cooperarea regională, oportunitățile de dezvoltare academică și de cercetare, precum și inițiativele și programele susținute de Fondul Internațional Visegrad. Participanții au avut posibilitatea să afle mai multe despre mecanismele de colaborare dintre instituțiile academice și să exploreze noi oportunități de implicare în proiecte internaționale.

Evenimentul s-a desfășurat într-un format interactiv, oferind studenților oportunitatea de a adresa întrebări invitaților și de a participa la discuții privind mobilitatea academică, cooperarea internațională și dezvoltarea relațiilor dintre mediul universitar și instituțiile partenere.

În încheiere, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a subliniat faptul că asemenea evenimente reprezintă oportunități importante pentru dezvoltarea studenților, contribuind la formarea lor academică și profesională. De asemenea, le-a urat succes în transformarea informațiilor și experiențelor acumulate în rezultate practice și inițiative de viitor.

Published joi, 21 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova la ceas aniversar. 75 de ani de performanță academică

Astăzi, 1 octombrie, în ziua celei de-a 75-a aniversări de la fondarea Universității de Stat din Moldova a avut loc ședința solemnă a Senatului USM. La...

Purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă, povestește studenților de la FRIȘPA despre meseria sa

În contextul celebrării celor 75 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova, la data de 01.10.2021 a fost organizată întâlnirea studenților Facultății de...

Întâlnire cu scriitorul francez Benoit Vitse, organizată de Facultatea de Litere

La 1 octombrie 2021, când Alma Mater, Universitatea de Stat din Moldova, sărbătorește frumoasa vârstă academică de 75 de ani, Centrul Științific Didactic Literatura Universală și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved