Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 21 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara și Excelența Sa, Noel Servigon, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine în România, în cadrul căreia au fost abordate noi direcții de cooperare academică și oportunități de dezvoltare a relațiilor interinstituționale.

La discuții au participat, de asemenea, prorectorul pentru relații internaționale din cadrul USM, Veaceslav Kulcițki, precum și Victor Gaina, Consul Onorific al Republicii Filipine în Republica Moldova, fiind analizate perspective de consolidare a parteneriatelor în domeniul educației și cercetării.

În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe subiecte de interes comun, inclusiv inițiativa ca Excelența Sa Noel Servigon să susțină, la începutul lunii septembrie, o prelegere publică dedicată studenților Universității de Stat din Moldova. Evenimentul va reprezenta o oportunitate inedită pentru comunitatea academică de a interacționa direct cu un reprezentant diplomatic și de a aprofunda cunoștințe privind cooperarea internațională și schimburile interculturale.

Totodată, părțile au discutat despre posibilitățile de extindere a colaborării dintre USM și instituțiile de învățământ superior din Republica Filipine, fiind examinate oportunități de parteneriat academic, mobilități, proiecte comune și schimburi de experiență între universități.

La finalul întrevederii, părțile și-au reconfirmat inițiativele de a dezvolta un parteneriat durabil și de a promova proiecte comune, menite să contribuie la extinderea oportunităților academice și profesionale pentru studenți și cadrele didactice din ambele țări. 

Published joi, 21 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Evaluare externă ANACEC pentru șase programe de master ale USM

La Universitatea de Stat din Moldova a început un nou proces de evaluare externă a calității, desfășurat în perioada 29 iunie – 2 iulie 2026, de...

Cunoașterea premiată: USM obține rezultate remarcabile la Salonul de Carte organizat în cadrul Salonului Internațional de Inventică și Antreprenoriat Inovativ 2026

Universitatea de Stat din Moldova își reconfirmă statutul de pilon central al cercetării și culturii  prin succesul înregistrat în cadrul Salonului de Carte, asociat Salonului Internațional...

Portul popular și tradiția, la loc de cinste în comunitatea USM

Anual, în ultima duminică a lunii iunie, este celebrată Ziua Portului Popular, iar astăzi, întreaga comunitate a Universității de Stat din Moldova a îmbrăcat cu mândrie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved