Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din fondurile europene”, susținută de Irina Nicorici, coordonator tematic pilonul I: „Excelență științifică”, Oficiul Național „Orizont Europa” a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare.

Evenimentul a reunit cercetători și doctoranzi ai USM interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene și de dezvoltarea competențelor necesare pentru elaborarea unor proiecte de cercetare. În cadrul sesiunii, participanții au fost familiarizați cu cerințele și specificul programelor europene de finanțare, structura unei propuneri de proiect, precum și cu practicile de redactare a aplicațiilor pentru granturi individuale.

Sesiunea a constituit o platformă utilă de informare, instruire și schimb de experiență, contribuind la consolidarea capacităților comunității academice a USM de a participa activ în proiecte europene de cercetare și de a elabora aplicații competitive pentru programele de finanțare din cadrul Programului UE ORIZONT EUROPA.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul Școlii Doctorale Științe Juridice și Economice și al Departamentului Studii Doctorale și Postdoctorale.

Published vineri, 22 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează capacitatea de asigurare a calității învățământului la distanță

Pe parcursul a două zile, 4 și 5 decembrie 2025, au fost organizate ședințe de lucru în cadrul cărora au fost analizate dificultățile procesului de studii...

Momente aniversare la FJȘC în contextul a 45 de ani de la fondare: Gala de Colaborare și Inovare și Ceremonia de depunere a Jurământului Jurnalistului și Comunicatorului

Ziua de astăzi, 05 decembrie, a fost plină de activități organizate de Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării, marcând un moment cu o valoare simbolică și...

USM a încheiat trei noi parteneriate dedicate tranziției verzi

Instituția noastră își extinde rețeaua de colaborări și deschidere către mediul economic prin semnarea a trei noi acorduri de parteneriat cu: „D&D Universal Grup” SRL (Chicu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved