Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din fondurile europene”, susținută de Irina Nicorici, coordonator tematic pilonul I: „Excelență științifică”, Oficiul Național „Orizont Europa” a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare.

Evenimentul a reunit cercetători și doctoranzi ai USM interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene și de dezvoltarea competențelor necesare pentru elaborarea unor proiecte de cercetare. În cadrul sesiunii, participanții au fost familiarizați cu cerințele și specificul programelor europene de finanțare, structura unei propuneri de proiect, precum și cu practicile de redactare a aplicațiilor pentru granturi individuale.

Sesiunea a constituit o platformă utilă de informare, instruire și schimb de experiență, contribuind la consolidarea capacităților comunității academice a USM de a participa activ în proiecte europene de cercetare și de a elabora aplicații competitive pentru programele de finanțare din cadrul Programului UE ORIZONT EUROPA.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul Școlii Doctorale Științe Juridice și Economice și al Departamentului Studii Doctorale și Postdoctorale.

Published vineri, 22 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Secretarul general al Collège Juridique franco-roumain d’études européennes, Severin Van Gastel – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov a avut o întrevedere cu noul Secretar general al Collège Juridique franco-roumain d’études européennes (CJFE), Severin Van Gastel...

La USM s-a desfășurat Masa rotundă „Protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități: abordări multidisciplinare”

În cadrul Universității de Stat din Moldova s-a desfășurat masa rotundă „Protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități: abordări multidisciplinare”, organizată de Departamentul Sociologie și Asistență Socială, Departamentul...

Rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. Igor Șarov – laureat al Premiilor Naționale NEGRUZZI – 200, ediția a X-a

Universitatea de Stat din Moldova are deosebita onoare să anunțe că rectorul, prof. univ., dr. Igor Șarov, se numără printre laureații Premiilor Naționale NEGRUZZI – 200...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved