Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din fondurile europene”, susținută de Irina Nicorici, coordonator tematic pilonul I: „Excelență științifică”, Oficiul Național „Orizont Europa” a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare.

Evenimentul a reunit cercetători și doctoranzi ai USM interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene și de dezvoltarea competențelor necesare pentru elaborarea unor proiecte de cercetare. În cadrul sesiunii, participanții au fost familiarizați cu cerințele și specificul programelor europene de finanțare, structura unei propuneri de proiect, precum și cu practicile de redactare a aplicațiilor pentru granturi individuale.

Sesiunea a constituit o platformă utilă de informare, instruire și schimb de experiență, contribuind la consolidarea capacităților comunității academice a USM de a participa activ în proiecte europene de cercetare și de a elabora aplicații competitive pentru programele de finanțare din cadrul Programului UE ORIZONT EUROPA.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul Școlii Doctorale Științe Juridice și Economice și al Departamentului Studii Doctorale și Postdoctorale.

Published vineri, 22 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere cu conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Consolidarea relațiilor cu mediul academic din România continuă să fie o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova. În acest sens, rectorul Otilia Dandara și prorectorul...

APEL ÎNSCRIERE- CONCURSUL EUROPEAN « EU – MOLDOVA: STRONGER TOGETHER/ EU – MOLDOVA: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI» – 9 MAI 2026

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță lansarea concursului european „UE – Moldova: împreună mai puternici”, organizat în cadrul proiectului Jean Monnet EU4JUST-RE...

Anunț privind deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor DRRM pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova.  Din bugetul DRRM, pot fi finanțate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved