Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării”, eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, consacrat consolidării cooperării științifice și accelerării integrării Republicii Moldova în Spațiul European al Cercetării. 

Forumul a reunit reprezentanți ai mediului academic și de cercetare, factori de decizie, experți în politici educaționale și inovare, precum și parteneri instituționali din Republica Moldova și din spațiul european. Agenda a vizat prioritățile actuale ale sistemului național de cercetare și inovare, noile mecanisme de finanțare a cercetării, reforma studiilor doctorale, participarea la programul european Orizont Europa și consolidarea infrastructurii de cercetare. 

În cadrul discuțiilor au fost evidențiate importanța modernizării sistemului național de cercetare, stimularea performanței științifice și susținerea tinerilor cercetători, precum și necesitatea alinierii proceselor de evaluare și finanțare la standardele europene. De asemenea, participanții au subliniat rolul colaborării dintre universități, institute de cercetare și mediul socio-economic în dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare. 

Published vineri, 22 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova la Palatul Elisabeta, la invitația Alteței Sale Regale Principele Radu

Delegația Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a trăit una dintre acele experiențe care rămân în memoria unei instituții: întâlnirea de la Palatul...

Masa rotundă „Resursele de sol ale Republicii Moldova în contextul unui management durabil”, desfășurată la Universitatea de Stat din Moldova

Pe 5 decembrie 2025, a avut loc Masa rotundă „Resursele de sol ale Republicii Moldova în contextul unui management durabil”, organizată de Societatea Națională a Moldovei...

Universitatea de Stat din Moldova – laureată a multiple distincții la Expoziția Internațională Specializată INFOINVENT 2025

Universitatea de Stat din Moldova a obținut șapte distincții remarcabile în cadrul Expoziției Internaționale Specializate INFOINVENT, desfășurată în perioada 03–05 decembrie 2025, reconfirmându-și statutul de lider...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved