Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării”, eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, consacrat consolidării cooperării științifice și accelerării integrării Republicii Moldova în Spațiul European al Cercetării. 

Forumul a reunit reprezentanți ai mediului academic și de cercetare, factori de decizie, experți în politici educaționale și inovare, precum și parteneri instituționali din Republica Moldova și din spațiul european. Agenda a vizat prioritățile actuale ale sistemului național de cercetare și inovare, noile mecanisme de finanțare a cercetării, reforma studiilor doctorale, participarea la programul european Orizont Europa și consolidarea infrastructurii de cercetare. 

În cadrul discuțiilor au fost evidențiate importanța modernizării sistemului național de cercetare, stimularea performanței științifice și susținerea tinerilor cercetători, precum și necesitatea alinierii proceselor de evaluare și finanțare la standardele europene. De asemenea, participanții au subliniat rolul colaborării dintre universități, institute de cercetare și mediul socio-economic în dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare. 

Published vineri, 22 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Mesajul de felicitare al USM de Ziua Cunoștințelor

Dragi studenți, stimați profesori și părinți! Universitatea de Stat din Moldova vă adresează cele mai calde felicitări cu ocazia Zilei Cunoștințelor și a începutului noului an...

Discursul decanului Facultății de Litere în ședința Senatului USM cu ocazia sărbătorii dedicate limbii române

Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu!” (Gheorghe Sion) Stimată doamnă președinte a Senatului, Stimate doamne și stimați domni senatori! E o tradiție frumoasă ședința solemnă a Senatului...

Limba noastră – sărbătoare a identității și demnității naționale

„Trăiască frumoasa și cumintea Limbă Română! Fie în veci păstrată cu sfințenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie!” (Ion...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved