Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM au fost premiați de administrația Universității de Stat din Moldova pentru rezultatele remarcabile obținute în cadrul Campionatului Municipiului Chișinău 2025–2026, unde au cucerit Locul I și trofeul competiției.

Sportivii au fost felicitați în cadrul unei ședințe festive la care au participat rectorul USM, Otilia Dandara; prorectorul pentru Dezvoltare Strategică și Parteneriate, Igor Șarov; președintele CDSI USM și președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea; secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Sergiu Gurin, precum și directorul Institutului de Educație Fizică și Sport al USM, Viorel Dorgan.

În mesajele adresate echipei, oficialii au apreciat munca, disciplina și spiritul de echipă al sportivilor, subliniind că fiecare performanță obținută contribuie la consolidarea prestigiului USM. Succesele sportive completează imaginea unei universități care promovează excelența atât în educație și cercetare, cât și în sportul de performanță.

Prin dedicare, perseverență și pasiune, sportivii USM continuă să inspire și să demonstreze că performanța se construiește prin muncă și implicare constantă.

Published joi, 28 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Specialiști din mai multe țări participă la Conferința Internațională „Geografia – Perspective Europene”, găzduită de USM

Cercetători, cadre didactice și specialiști din Republica Moldova, România și alte țări europene se reunesc la Universitatea de Stat din Moldova în cadrul Conferinței Internaționale „Geografia...

Universitatea de Stat din Moldova participă la Forumul Internațional al Rectorilor Universităților, desfășurat în China

Universitatea de Stat din Moldova este reprezentată, în perioada 9-22 iunie 2026, la Forumul Internațional al Rectorilor Universităților, desfășurat în Republica Populară Chineză, dedicat îmbunătățirii capacității...

Cadre didactice și tineri cercetători, instruiți în evaluarea programelor publice la USM

S-a încheiat cu succes o nouă sesiune a cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM, cu sprijinul Ambasadei...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved