Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”, au organizat, în această săptămână, o masă rotundă cu tema: „Spre un consens politic și societal larg privind reforma administrației publice locale în Republica Moldova: viziuni și soluții funcționale”. Evenimentul a oferit un spațiu neutru și academic de dialog pentru a pune față în față conceptul guvernamental și viziunile alternative ale partidelor politice, mediului universitar și societății civile.

În contextul în care autoritățile centrale își asumă modernizarea și alinierea administrației la standardele europene, evenimentul a abordat întrebări esențiale privind direcția, ritmul și, mai ales, gradul de consens societal asupra acestei reforme cu impact structural.Inițiativa a avut drept scop principal evitarea unei reforme impuse sau reversibile și identificarea unor puncte de convergență care să garanteze continuitatea și predictibilitatea procesului.

În cadrul deschiderii oficiale, Sergiu Palihovici, Directorul Școlii de Administrație Publică și Ana Mihailov, Directoarea Fundației „Friedrich Ebert”, au subliniat importanța depășirii fragmentării din spațiul public și necesitatea testării fezabilității opțiunilor de reformă în raport cu realitățile din Republica Moldova.

Prin organizarea acestui eveniment, Școala de Administrație Publică a USM își reconfirmă rolul de platformă academică activă și esențială în facilitarea dezbaterilor de interes național, contribuind direct cu expertiză și viziune științifică la procesele de modernizare instituțională ale Republicii Moldova.

Published joi, 28 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Lansarea Școlii de vară în cadrul proiectului Jean Monnet

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică...

Universitatea de Stat din Moldova își diversifică oferta educațională prin programe noi acreditate

În cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova au fost înmânate certificatele de acreditare pentru mai multe programe de studii, care confirmă respectarea standardelor de...

Școala de Administrație Publică a lansat un studiu științific privind reforma administrației publice locale

Un nou model de reformă a administrației publice locale, axat pe funcționalitate și eficiență, a fost prezentat pe data de 30 iunie la Universitatea de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved