Formarea specialiștilor calificați în domeniul politic și de securitate națională este principalul obiectiv al Acordului de colaborare semnat astăzi, 5 iulie 2021, de către rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), conf. univ., dr. Igor Șarov și rectorul Institutului Național de Informații și Securitate „Bogdan, Întemeietorul Moldovei” (INIS), conf. univ., dr., colonel al SIS, Vitalie Sîli.

Documentul prevede dezvoltarea programelor de studii în domeniul științelor politice și securității naționale și promovarea educației de securitate, a culturii de securitate în rândul cetățenilor, în particular a tineretului studios.

Rectorul USM, conf. univ., dr. Igor Șarov a menționat că semnarea acestui acord este un pas important în vederea îndeplinirii misiunii USM de a oferi educație în serviciul societății. „Sunt bucuros să constat că colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative și Institutul Național de Informații și Securitate va da în curând primele roade prin inițierea programului de master „Studii de securitate națională”, a subliniat conf. univ., dr. Igor Șarov.

La rândul său, rectorul INIS, conf. univ., dr., colonel al SIS, Vitalie Sîli a afirmat că programul de master „Studii de securitate națională” se va adresa absolvenților ciclului de licență, care doresc să-și completeze și diversifice cunoștințele și competențele în domeniul securității naționale, precum și tinerilor specialiști, care activează în cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul securității, ordinii publice, apărării și administrației publice centrale și locale.

Absolvenții programului vor putea fi angajați în cadrul instituțiilor de stat cu atribuții în securitatea națională (Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal, SPPS, MAI, organele administrației publice centrale și locale), în sfera privată, sectorul neguvernamental, proiecte naționale și internaționale etc. Titularii acestor diplome vor avea posibilitatea de a activa în calitate de expert în securitate, politolog, analist politic, cercetător stagiar în științe politice și ale securității, consultant, funcționar public, militar, reprezentant al formațiunilor politice/sociale/ONG-uri, cercetător, consilier, coordonator de programe etc.

Universitatea de Stat din Moldova colaborează strâns cu instituții academice, științifice, organizații de stat și neguvernamentale, companii private, parteneriate care duc la implementarea proiectelor de cercetare națională și internațională.

Published luni, 5 iulie 2021

Anunțuri și Comunicate

DRRM – deschis spre susținerea a noi proiecte academice

Rectorul USM, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov, aflați într-o vizită oficială în România, au avut astăzi, 23 aprilie, o întrevedere cu directorul general cu atribuții...

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere cu conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Consolidarea relațiilor cu mediul academic din România continuă să fie o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova. În acest sens, rectorul Otilia Dandara și prorectorul...

APEL ÎNSCRIERE- CONCURSUL EUROPEAN « EU – MOLDOVA: STRONGER TOGETHER/ EU – MOLDOVA: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI» – 9 MAI 2026

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță lansarea concursului european „UE – Moldova: împreună mai puternici”, organizat în cadrul proiectului Jean Monnet EU4JUST-RE...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved