Universitatea de Stat din Moldova a fost distinsă cu importante premii în cadrul Galei Businessului Moldovenesc 2026, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

În cadrul evenimentului, USM a fost nominalizată cu Diploma de Onoare „Mercuriul de Aur” la categoria „Servicii ce țin de educație și cultură”, nominalizarea „Liderul Anului”, precum și a devenit laureată a concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor”, distincții care confirmă performanța instituției în domeniul educației, cercetării și managementului calității.

Premiile au fost ridicate de rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ. dr. hab. Otilia Dandara, care a subliniat că aceste recunoașteri reprezintă rezultatul efortului comun al întregii comunități universitare și al angajamentului constant al USM pentru excelență academică, inovare și dezvoltare instituțională.

Gala Businessului Moldovenesc este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate promovării performanței, competitivității și calității în Republica Moldova. Ediția din acest an a reunit peste 300 de participanți, inclusiv reprezentanți ai autorităților publice, ai mediului de afaceri, ai corpului diplomatic și ai societății civile.

Published marți, 2 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Primii în topul studenților beneficiari ai burselor de merit

În scopul susţinerii performanţelor academice ale tinerilor și implicării acestora în soluţionarea problemelor social-economice ale statului, Guvernul Republicii Moldova a aprobat, pe 23 septembrie 2020, o...

Dumitru Căldare, promotor al studiului gândirii filosofice românești, la ceas aniversar!

Universitatea de Stat din Moldova are deosebita plăcere să-i aducă omagii domnului Dumitru Căldare, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la naștere! Domnul Dumitru...

Stanislav Poznakomkin, directorul Muzeului de Științe ale Naturii al USM, la 85 de ani!

Universitatea de Stat din Moldova are deosebita plăcere să-i aducă omagii domnului Stanislav Poznakomkin, cu prilejul frumoasei sale aniversări. Domnul Stanislav Poznakomkin face parte din pleiada...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved