În contextul implementării proiectului de cercetare „Modernizarea mecanismelor de guvernare axate pe protecția drepturilor omului”, reprezentanți ai echipei de cercetare, sub conducerea directorului de proiect dr. Rodica Ciobanu, au realizat o vizită de informare și studiu la Universitatea Deusto din orașul Bilbao, Spania în perioada 03 – 11 septembrie 2021.

Printre prioritățile vizitei a fost cunoașterea experienței Institutului pentru Drepturile Omului „P. Arrupe”, a direcțiilor prioritare de cercetare și a metodologiilor aplicate. Un subiect aparte al agendei vizitei a fost familiarizarea cu mecanismul eficient de colaborare dintre Institut și instituțiile publice și private din țară și peste hotare.

Astfel, în cadrul vizitei au fost organizate mai multe runde de întâlniri și discuții cu directorul Institutului pentru Drepturile Omului „P. Arrupe” Gorka Urrutia Asua și cercetători, precum și cu cadre didactico-științifice și decanul Facultății de Drept a Universității Deusto, Felipe Gómez Isa. La fel, au fost realizate vizite de familiarizare cu activitatea Universității Deusto, cu reliefarea particularităților programelor de studii și a direcțiilor de cercetare în care este implicată Facultatea de Drept.

În cadrul discuțiilor, dr. Gorka Urrutia Asua, directorul Institutului pentru Drepturile Omului a evidențiat importanța colaborării mediului academic cu reprezentanții instituțiilor publice, indicând asupra posibilității implicării în baza contractelor de consultanță și prestări servicii a cadrelor didactice și cercetătorilor în realizarea documentelor de dezvoltare strategică, expertize, politici publice. La fel, a fost evidențiată importanța implicării în activitățile de cercetare a masteranzilor și doctoranzilor, indicând că Institutul rezervă anual buget pentru acoperirea stagiilor masteranzilor și doctoranzilor care participă la activitatea de cercetare a Institutului. În contextul stabilirii perspectivelor de colaborare, directorul Institutului pentru Drepturile Omului a manifestat deschiderea spre dezvoltarea unor proiecte de cercetare prin eforturi comune.

Laboratorul de cercetare științifică „Drept public comparat și e-guvernare” își crește rețeaua de parteneri

În continuarea discuțiilor cu privire la perspectivele de colaborare, Felipe Gómez Isa, decanul Facultății de Drept a prezentat activitatea Facultății, programele de studii oferite, dar și partenerii și cadrul asociativ din care face parte Facultatea de Drept a Universității Deusto. Astfel, una din oportunitățile propuse spre valorificare se referă la posibilitatea încadrării Laboratorului de cercetare științifică „Drept public comparat și e-guvernare” în Asociația Institutelor pentru Drepturile Omului (Association of Human Rights Institutes), cea mai largă asociație globală academică orientată spre cercetarea drepturilor omului. La finalul vizitei de studiu, reprezentanții ambelor instituții au convenit asupra continuării dialogului și definitivării perspectivelor de colaborare, urmând ca acestea să se materializeze prin acțiuni de cercetare comune.

Published marți, 14 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Erasmus+: Delegația Universității din Oradea, în mobilitate academică la Universitatea de Stat din Moldova

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriate din cadrul USM, Igor Șarov, a avut o întrevedere cu delegația de doctoranzi ai Școlii Doctorale de Istorie de la...

Vizită de lucru la SRL Piscicola Ivancea pentru promovarea rezultatelor proiectului Algae4FishRo-Md

La data de 27 iulie 2026, echipa de implementare a proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md) din cadrul Universității...

Universitatea de Stat din Moldova și-a depășit propriul record: peste 5.500 de candidați în doar două zile de admitere

USM înregistrează un rezultat remarcabil în cadrul campaniei de admitere 2026. În doar două zile de la lansarea procesului de admitere, peste 5.500 de candidați au...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved