În perioada 1 mai – 4 mai, profesorul Yann-Arzel Durelle-Marc, directorul Institutului de Studii Juridice din cadrul Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, s-a aflat într-o vizită academică la Universitatea de Stat din Moldova (USM).

Pe parcursul vizitei sale, profesorul invitat a susținut cursul de Histoire du droit pentru studenții înscriși la Programul de diplomă dublă realizat în parteneriat între cele două instituții. Aceste activități didactice fac parte integrantă din curriculumul programului și contribuie la consolidarea cooperării academice dintre cele două universități. În luna septembrie a acestui an, studenții urmează să susțină examenul la disciplina respectivă.

De asemenea, o altă activitate științifică a constituit-o desfășurarea mesei rotunde cu genericul „Perioada otomană în Moldova”, în cadrul căreia decanul Facultății de Istorie și Filosofie, dr. Igor Bercu, a prezentat rezumatul monografiei sale „Geneza și evoluția «re‘âyâ-lelor» otomane pe teritoriul Țării Moldovei”. La eveniment au participat și decanul Facultății de Drept, dr. hab., profesor universitar Sergiu Baieșu, dr. hab., profesor universitar Elena Aramă, și dr. conf. univ. Oxana Chisari-Lungu.

La finalul vizitei, profesorul Yann-Arzel Durelle-Marc a apreciat nivelul de pregătire al studenților și interesul manifestat de aceștia pentru studiul istoriei dreptului, subliniind importanța unei abordări comparative și interdisciplinare în formarea viitorilor specialiști. Totodată, acesta a evidențiat valoarea colaborării academice dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, apreciind deschiderea ambelor instituții pentru dezvoltarea proiectelor educaționale comune.

Published vineri, 5 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Doctoranzii Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM au finalizat un program de formare intensivă în domeniul politicilor publice, susținut de experți din România

Un grup de doctoranzi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al Universității de Stat din Moldova a finalizat un program intens de...

O delegație a Universității de Stat din Moldova a participat la un program de formare intensivă despre economia circulară, desfășurat în Graz, Austria

Universitatea de Stat din Moldova face pași importanți pentru a-și moderniza programele de studii conform cerințelor pieței muncii din Europa. Între 27 și 29 aprilie 2026...

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene „Inteligența artificială, human enhancement și bioetica drepturilor: provocările secolului XXI”

Departamentul de Filosofie și Antropologie a găzduit pe 27 aprilie, cea de-a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene. Evenimentul, intitulat „Inteligența artificială, human enhancement și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved