În data de 04 iunie, la USM a avut loc Ceremonia de înmânare a diplomelor de absolvire a Universității Vârstei a 3-a, promoția a III-a. 92 de absolvenți au sărbătorit finalizarea unui parcurs pentru a se bucura de noi oportunități. 60 % din absolvenți auvârsta cuprinsă între 71-80 ani. 2 absolvenți au atins anul acesta vârsta 80 ani, 1 absolvent – 90 ani.

La eveniment au participat Natalia Plugaru, Ministra Muncii si Protecției Sociale, Karina Nersesyan, Reprezentanta UNFPA în Moldova și Irina Strajescu, Directoare Executivă Fundația Moldcell.

Ceremonia a fost deschisă de Tatiana Turchină, Șefa Centrului de Resurse pentru Formare Continuă și coordonatoarea programului Universitatea Vârstei a Treia (UV3), care a adresat un mesaj de felicitare absolvenților. Șefa CRFC a apreciat parcursul acestora drept o veritabilă lecție de viață, marcată de curaj intelectual și demnitate „Astăzi sărbătorim nu doar finalizarea unui parcurs educațional, ci și începutul unor noi orizonturi. Absolvenții UV3 demonstrează că dorința de a învăța nu are vârstă, iar lumina cunoașterii poate fi purtată până la adânci bătrâneți”.

Vlad Vlaicu, Prorector management juridic și instituțional, prezent la eveniment a remarcat „Se spune adesea că omul nu înțelege lumea doar pentru că trăiește în ea, ci pentru că nu încetează să o învețe. Dumneavoastră, dragi absolvenți, sunteți dovada vie a acestui adevăr. Prin implicarea dumneavoastră, demonstrați că învățarea pe tot parcursul vieții nu este doar un concept academic, ci secretul unei îmbătrâniri active și sănătoase”.

Universitatea de Stat din Moldova și-a asumat cu mândrie misiunea de a fi un far călăuzitor pentru toate generațiile, astfel încât mediul universitar să nu fie doar un spațiu al cursurilor formale, ci un spațiu de suport și incluziune, unde experiența de viață a persoanelor în vârstă se întâlnește armonios cu noile realități tehnologice și sociale.

Universitatea de Stat din Moldova a devenit o platformă dinamică prin care vârstnicii și-au actualizat și îmbogățit cunoștințele, dovedind că adaptarea la inovație și digitalizare nu are vârstă. Emoțiile de fericire și împlinire emanate la eveniment au reamintit tuturor că educația nu se încheie la o anumită vârstă, ci se transformă într-un mod de a exista cu demnitate și relevanță în societate.

Programul Universitatea Vârstei a 3-a este dezvoltat la inițiativa Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cu suportul financiar al Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) în Moldova, Guvernului Marii Britanii, Fundației Moldcell.

 

Published luni, 8 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Perspective de colaborare între USM și Universitatea Națională de Medicină Veterinară și Biotehnologii „Stepan Gzhytskyi” din Liov, Ucraina

Rectorul USM, Otilia Dandara, a avut astăzi o întrevedere cu prorectorul Universității Naționale de Medicină Veterinară și Biotehnologii „Stepan Gzhytskyi” din Liov, Ucraina, Mykhailo Podoliak, în...

USM prezentă la „Study in Europe – EU Policy Event Moldova 2026”

Membrii Departamentului Managementul Calității din cadrul Universității de Stat din Moldova au participat luni, 04 mai, la evenimentul „Study in Europe – EU Policy Event Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova consolidează cooperarea academică internațională cu Universitatea din Granada

Rectorul Universității de Stat din Moldova Otilia Dandara și prorectorul pentru relații internaționale Veaceslav Kulcițki, au avut astăzi, 06 mai, o întrevedere cu o delegație a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved