Pe 5 iunie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit lucrările Sesiunii Științifice a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, ajunsă în acest an la cea de-a XII-a ediție. La deschiderea evenimentului au adresat cuvinte de salut și urări de succese pentru participanții la sesiune: decanul Facultății de Istorie și Filosofie, doctor Igor Bercu; secretarul științific general al Academiei de Științe a Moldovei, membru corespondent al AȘM, doctor habilitat Liliana Condraticova; cercetătorul științific coordonator la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, doctor habilitat Lilia Zabolotnaia; secretarul științific al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, doctor Andrei Prohin; doctor Antoni Piotr Kubiak, de la Universitatea din Varșovia; doctor István Bandi, de la Arhiva Istorică a Serviciilor Secrete din Ungaria ș.a.

În ședința plenară au prezentat comunicări domnul doctor habilitat, profesor universitar Ion Eremia, cu tema „Istoria antică și medie timpurie a românilor în opera lui Vasile Tatișcev” și domnul doctor Sergiu Boțolin cu tema „Centru, periferie și guvernare diferenţiată. Imperiul Rus și periferiile sale occidentale”. Ambele subiecte fiind destul de actuale la momentul de față, având în vedere realitățile cu care se confruntă Republica Moldova.

Ședința plenară a fost urmată de lucrările pe secțiuni (Arheologie; Istorie medie și modernă; Istorie contemporană), unde participanții la sesiune au prezentat rezultatele curente ale cercetărilor științifice, însoțite de numeroase întrebări și discuții colegiale.

La sesiune, deopotrivă cu participanții, au fost prezenți studenți, masteranzi și doctoranzi ai Facultății de Istorie și Filosofie.

Published marți, 9 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTOR HABILITAT

Universitatea de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor habilitat în științe chimice cu tema: Metilcetone aromatice în sinteza compuşilor heterociclici biologic activi, la specialitatea: 143.01...

55 de absolvenți ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică au pășit spre un nou capitol al vieții

Emoții, recunoștință și bucurie au marcat ceremonia de înmânare a diplomelor pentru absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat...

O săptămână de aventură, creativitate și prietenie: Tabăra Bucuriei a început la USM

Am dat startul unei noi ediții a Taberei de zi „Tabăra Bucuriei”, destinată copiilor angajaților instituției. Festivitatea de inaugurare a avut loc pe 22 iunie, în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved