Studenții anului I ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova au depus „Jurământul Chimiștilor” și au fost „botezați” – acțiune simbolică ce marchează integrarea lor în rândurile chimiștilor.

Evenimentul s-a desfășurat astăzi, 11 iunie, reunind circa 50 de studenți, care au fost felicitați pentru rezultatele obținute pe parcursul primului an de studii și încurajați să participe activ la viața academică și studențească. 

Totodată, tinerii au realizat o retrospectivă a cunoștințelor acumulate prin intermediul concursului „Cel mai bun debut în chimie”, au asistat la experimente chimice și au răspuns la întrebări din diverse domenii ale chimiei. În cadrul evenimentului a fost transmis și premiul promoției, un simbol care trece anual de la o generație de studenți la alta, reflectând continuitatea tradițiilor și valorilor facultății.

La final, specialiștii în devenire, îmbrăcați în halate de laborator, au depus Jurământul Chimistului și au primit „botezul” simbolic, menit să îi inspire să urmeze cu perseverență calea cunoașterii și a cercetării.

Organizată anual la finalul semestrului II de studii, sărbătoarea „Botezul Chimiștilor” reprezintă una dintre cele mai îndrăgite tradiții ale facultății. În acest an, evenimentul a fost marcat pentru a 37-a oară, având o semnificație aparte pentru participanți.

Published joi, 11 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

MEDIACOR, primul centru de tehnologii media, va fi inaugurat la Chișinău în 2021

Astăzi, 5 august 2020, la Chișinău, în incinta Universității de Stat din Moldova, a început realizarea unui proiect de implementare a tehnologiilor media în domeniul creativ...

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Determinarea motivațională pentru a alege Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova te invită să-ți urmezi visul și să-ți valorifici potențialul! În prezent, chimia este una...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved