Dezbaterea problemelor actuale privind protecția juridică a mediului și analizarea rolului dreptului penal în prevenirea și combaterea infracțiunilor ecologice au constituit obiectivul central al conferinței naționale „Convergența politicilor de mediu și a cadrului penal în consolidarea protecției juridice a mediului în contextul integrării europene”.

Organizată de Departamentul Drept Penal al Facultății de Drept a USM, în parteneriat cu A.O. ECOCONTACT, conferința a reunit practicieni ai dreptului, reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic. În calitate de invitați speciali au participat oficiali ai autorităților publice, printre care Petru Tataru, Secretar General al Ministerului Mediului, Dorin Poverjuc, Șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, și Tatiana Echim, managerul Proiectului „Justiția verde” și expert de mediu în cadrul Asociației Obștești ECOCONTACT, care au prezentat perspective relevante privind politicile de mediu și aplicarea acestora în practică.

Pe parcursul sesiunilor, participanții au analizat vulnerabilitățile cadrului penal actual și au abordat subiecte de actualitate, inclusiv noile incriminări din Codul penal, impactul mediatizării cauzelor asupra individualizării pedepsei, răspunderea pentru poluarea apelor și provocările juridice generate de procesul de integrare europeană. Comunicările științifice au fost susținute de cadrele didactice ale facultății, fiind evidențiată importanța cooperării interinstituționale pentru dezvoltarea unui cadru normativ eficient.

O componentă esențială a conferinței a reprezentat-o participarea activă a masteranzilor programului „Drept penal”, care au prezentat rezultatele propriilor cercetări din cadrul proiectului „Perspective și provocări ale dreptului penal în contextul integrării europene”.

Conferința poate fi vizualizată integral pe platforma YouTube, accesând următorul link: https://m.youtube.com/watch?v=7goMSI9u9pM

Published luni, 15 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM a organizat Conferința științifico-practică națională cu participare internațională „Familia și bunăstarea copilului: bune practici, provocări și perspective”

Cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Familiei, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat...

Manifestarea științifică „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”, organizată la USM

În contextul marcării celei de-a XX-a ediții a Zilei Europei în Republica Moldova și al aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat...

Dialog academic între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la 100 de ani de învățământ românesc în Basarabia

Anul acesta, Universitatea de Stat din Moldova și spațiul academic de peste Prut marchează două momente aniversare de referință: 80 de ani de la fondarea USM...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved