Studenții Universității de Stat din Moldova vor beneficia de oportunități educaționale moderne, aliniate standardelor europene, datorită implicării active a instituției în programul european Erasmus+ (ERASMUS-EDU-2025-EMJM-DESIGN), acronimul FUNDSPORT. În cadrul acestuia, USM contribuie la dezvoltarea unui program de masterat axat pe formarea competențelor necesare gestionării fondurilor europene în domeniul sportului – un sector important pentru viitorul pieței muncii.

În perioada 11-13 iunie, delegația Institutului de Educație Fizică și Sport al USM (IEFS-USM) a participat la reuniunea internațională a proiectului „Master in European Funds Management for Sport Organisations (for more inclusive, digital and sustainable organisations)”, desfășurată la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București. Din delegație au făcut parte Irina Volcu, dr., lector universitar și coordonator al proiectului, precum și Gheorghe Volcu, dr., conferențiar universitar și membru al echipei de proiect. 

Participarea acestora la atelierele de lucru organizate în cadrul reuniunii contribuie la dezvoltarea parteneriatelor USM și deschide noi oportunități de colaborare academică la nivel european în domeniul managementului sportiv.

Published luni, 15 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Ministrul Regatului Unit pentru Vecinătatea Europeană a întreprins o vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Ministrul de Stat pentru Vecinătatea Europeană și Americi în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Dezvoltării al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Wendy...

Universitatea de Stat din Moldova și Moldova-Institut Leipzig au semnat un Acord de colaborare privind consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării

Universitatea de Stat din Moldova și Moldova-Institut Leipzig au semnat astăzi, 11 mai 2021, un Acord de colaborare privind consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și...

Facultatea de Litere în dialog cu scriitorul Dumitru Crudu

Astăzi, la Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, a avut loc o întâlnire cu poetul, dramaturgul, prozatorul, publicistul și criticul literar Dumitru Crudu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved