Studenții Universității de Stat din Moldova vor beneficia de oportunități educaționale moderne, aliniate standardelor europene, datorită implicării active a instituției în programul european Erasmus+ (ERASMUS-EDU-2025-EMJM-DESIGN), acronimul FUNDSPORT. În cadrul acestuia, USM contribuie la dezvoltarea unui program de masterat axat pe formarea competențelor necesare gestionării fondurilor europene în domeniul sportului – un sector important pentru viitorul pieței muncii.

În perioada 11-13 iunie, delegația Institutului de Educație Fizică și Sport al USM (IEFS-USM) a participat la reuniunea internațională a proiectului „Master in European Funds Management for Sport Organisations (for more inclusive, digital and sustainable organisations)”, desfășurată la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București. Din delegație au făcut parte Irina Volcu, dr., lector universitar și coordonator al proiectului, precum și Gheorghe Volcu, dr., conferențiar universitar și membru al echipei de proiect. 

Participarea acestora la atelierele de lucru organizate în cadrul reuniunii contribuie la dezvoltarea parteneriatelor USM și deschide noi oportunități de colaborare academică la nivel european în domeniul managementului sportiv.

Published luni, 15 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Studenții de la Universitatea de Stat din Moldova, participanți în cadrul celei de-a patra ediții a concursului pentru comunicatori „PR Arena”

Anul acesta studenții de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova s-au bucurat de o fructuoasă colaborare cu...

Masă rotundă cu genericul „Justiția penală bazată pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova: Standarde profesionale și etice”

La data de 19.04.2021 L.C.Ș. „Drept Public Comparat și e-Guvernare”, Facultatea de Drept a USM și Consiliul Superior al Procurorilor au organizat masa rotundă cu genericul...

RECTORUL UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA MAI APROAPE DE STUDENȚI

Astăzi, 19 aprilie 2021, a avut loc un dialog al rectorului Universității de Stat din Moldova, dr., conf. univ. Igor Șarov cu studenții, în regim online...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved