Cercetători științifici și cadre didactice de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) au participat, în perioada 12–14 iunie, la Conferința Internațională „Present Environment and Sustainable Development”, desfășurată la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România.

Evenimentul științific a reunit cercetători, cadre didactice universitare și specialiști din mai multe țări, având drept scop promovarea cercetării interdisciplinare, consolidarea cooperării academice internaționale și schimbul de experiență în domeniul mediului și dezvoltării durabile.

La deschiderea conferinței, dr. conf. univ. Gheorghe Jigău, reprezentant al USM a mulțumit organizatorilor și a subliniat importanța dezvoltării colaborărilor științifice internationale.

În cadrul evenimentului, cercetătorii USM au prezentat rezultate științifice obținute prin proiecte de cercetare și au înaintat spre publicare 26 de abstracte științifice. Comunicările au abordat teme actuale privind protecția mediului, utilizarea durabilă a resurselor naturale și elaborarea unor soluții inovative pentru dezvoltarea durabilă.

Published marți, 16 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Zi de sărbătoare la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative pentru absolvenții Promoției 2026

La 3 iulie 2026, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a celebrat unul dintre cele mai frumoase momente din viața academică – ceremonia festivă...

Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Republica Moldova Proiectul „Învățământul Superior din...

Universitatea de Stat din Moldova, prezentă la Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”

La 30 iunie 2026, în incinta Hotelului Mimi din Chișinău, s-a desfășurat Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”, eveniment dedicat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved