Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Laboratorul de cercetări științifice „Fizica Mediului și Modelarea Sistemelor Complexe” din cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Universității de Stat din Moldova a organizat workshopul „Mediu Sustenabil prin Educația pentru Drone”, un eveniment dedicat promovării tehnologiilor inovatoare și consolidării educației ecologice pentru protecția mediului.

Evenimentul a reunit cercetători, reprezentanți ai organizațiilor de mediu, cadre didactice, studenți, elevi ai Colegiului de Ecologie și tineri interesați de aplicarea tehnologiilor moderne în monitorizarea și conservarea resurselor naturale.

Participanții au avut oportunitatea de a descoperi modul în care tehnologiile UAV (dronele) pot contribui la monitorizarea mediului, identificarea surselor de poluare, supravegherea gunoiștilor neautorizate și protejarea speciilor rare incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova.

Un moment deosebit al workshopului l-a constituit participarea Asociației Obștești EcoContact. În cadrul prezentării „Conectăm legea cu legile naturii”, directoarea executivă a organizației, dr. Iordanca-Rodica Iordanov, a prezentat activitatea EcoContact și contribuția acesteia la promovarea dreptului la un mediu sănătos, a participării publice și a bunei guvernări de mediu.

Dialogul dintre reprezentanții societății civile și comunitatea academică a evidențiat importanța colaborării interdisciplinare în dezvoltarea unor soluții eficiente pentru protecția mediului. Totodată, participarea EcoContact a facilitat schimbul de experiență privind utilizarea tehnologiilor UAV în monitorizarea speciilor rare, supravegherea surselor de poluare și dezvoltarea unor instrumente moderne de educație ecologică.

Programul workshopului a inclus prezentări dedicate utilizării dronelor pentru monitorizarea mediului, transformării digitale și rolului acesteia în educația ecologică, monitorizării aeriene a gunoiștilor pentru prevenirea poluării, precum și promovării unui stil de viață sustenabil prin conceptul „Fii Green!”, care încurajează utilizarea produselor prietenoase cu natura și adoptarea unor comportamente responsabile față de mediu.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune interactivă de întrebări și discuții, în cadrul căreia participanții și-au exprimat interesul sporit pentru soluțiile tehnologice inovatoare și pentru dezvoltarea unor parteneriate durabile între instituțiile de cercetare, organizațiile neguvernamentale și instituțiile educaționale.

Workshopul a fost organizat în cadrul proiectului pentru tineri cercetători 2025–2026 „Mediu sustenabil prin educația pentru drone” (cifrul 25.80012.0807.25TC), demonstrând că tehnologia, cercetarea și implicarea comunității pot contribui împreună la construirea unui viitor mai verde, mai responsabil și mai sustenabil.

Published miercuri, 17 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Reprezentanții USM au participat la o nouă ședință a proiectului Erasmus+ FUNDSPORT

Studenții Universității de Stat din Moldova vor beneficia de oportunități educaționale moderne, aliniate standardelor europene, datorită implicării active a instituției în programul european Erasmus+ (ERASMUS-EDU-2025-EMJM-DESIGN), acronimul...

USM a găzduit conferința națională privind protecția penală a mediului în contextul integrării europene

Dezbaterea problemelor actuale privind protecția juridică a mediului și analizarea rolului dreptului penal în prevenirea și combaterea infracțiunilor ecologice au constituit obiectivul central al conferinței naționale...

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova au realizat noi activități în cadrul proiectului „Algae4FishRo-Md” privind valorificarea biomasei algale pentru acvacultură durabilă

În perioada 11–12.06.2026, în cadrul proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md), nr. ROMD00586, cercetătorii Universității de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved