Instituția noastră a înregistrat o performanță excepțională în cadrul concursului de proiecte bilaterale moldo-turce pentru perioada de implementare 2026-2028. Din cele 25 de proiecte depuse la nivel național, au fost selectate pentru finanțare doar 4 proiecte de cercetare, iar toate cele patru proiecte câștigătoare au fost propuse de USM.

Acest rezultat demonstrează că Universitatea de Stat din Moldova își merită pe deplin poziția de lider în domeniul cercetării și inovării, evidențiind competitivitatea, excelența științifică și capacitatea cercetătorilor săi de a dezvolta proiecte de relevanță internațională.

Prin implementarea acestor proiecte, cercetătorii USM vor colabora cu parteneri din Turcia pentru a identifica soluții inovatoare la provocările contemporane și pentru a consolida cooperarea științifică internațională, contribuind la creșterea vizibilității Republicii Moldova în spațiul european și global al cercetării.

Comunitatea universitară adresează felicitări coordonatorilor proiectelor câștigătoare: Victoria Nistreanu, Alexandru Ciocârlan, Aurelian Gulea și Rodica Ciobanu, pentru această realizare care aduce prestigiu instituției și întregului sistem național de cercetare.

În urma evaluării și selecției realizate de ANCD, au fost declarate câștigătoare următoarele proiecte: https://ancd.gov.md/ro/press-releases/rezultatele-finale-ale-concursului-pentru-proiecte-bilaterale-moldo-turce-pentru  

Published vineri, 19 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Peste 60 de participanți au absolvit Programul de Microcalificare „Multimedia Design” organizat de USM

Începutul lunii iunie vine cu vești frumoase pentru participanții la programele de formare continuă ale USM. Peste 60 de beneficiari ai Programului de Microcalificare „Multimedia Design”...

O nouă activitate de instruire organizată de Școala de Administrație Publică a USM: Cursul „Evaluarea programelor publice”

A început cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în...

Universitatea de Stat din Moldova, premiată pentru excelență și calitate la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Universitatea de Stat din Moldova a fost distinsă cu importante premii în cadrul Galei Businessului Moldovenesc 2026, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved