Instituția noastră a înregistrat o performanță excepțională în cadrul concursului de proiecte bilaterale moldo-turce pentru perioada de implementare 2026-2028. Din cele 25 de proiecte depuse la nivel național, au fost selectate pentru finanțare doar 4 proiecte de cercetare, iar toate cele patru proiecte câștigătoare au fost propuse de USM.

Acest rezultat demonstrează că Universitatea de Stat din Moldova își merită pe deplin poziția de lider în domeniul cercetării și inovării, evidențiind competitivitatea, excelența științifică și capacitatea cercetătorilor săi de a dezvolta proiecte de relevanță internațională.

Prin implementarea acestor proiecte, cercetătorii USM vor colabora cu parteneri din Turcia pentru a identifica soluții inovatoare la provocările contemporane și pentru a consolida cooperarea științifică internațională, contribuind la creșterea vizibilității Republicii Moldova în spațiul european și global al cercetării.

Comunitatea universitară adresează felicitări coordonatorilor proiectelor câștigătoare: Victoria Nistreanu, Alexandru Ciocârlan, Aurelian Gulea și Rodica Ciobanu, pentru această realizare care aduce prestigiu instituției și întregului sistem național de cercetare.

În urma evaluării și selecției realizate de ANCD, au fost declarate câștigătoare următoarele proiecte: https://ancd.gov.md/ro/press-releases/rezultatele-finale-ale-concursului-pentru-proiecte-bilaterale-moldo-turce-pentru  

Published vineri, 19 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Educație digitală în domeniul geo-arheologiei la Universitatea de Stat din Moldova

Educația digitală constituie în prezent un element definitoriu în cadrul ecosistemelor universitare, competențele astfel formate fiind critice în reziliența activităților de cercetare și în gestionarea provocărilor...

Rectorul Universității de Stat din Moldova a participat la ședința festivă consacrată aniversării Academiei de Științe a Moldovei

Universitatea de Stat din Moldova a participat la ședința festivă dedicată aniversării a 65 de ani de la fondarea Academia de Științe a Moldovei și a...

Specialiști din mai multe țări participă la Conferința Internațională „Geografia – Perspective Europene”, găzduită de USM

Cercetători, cadre didactice și specialiști din Republica Moldova, România și alte țări europene se reunesc la Universitatea de Stat din Moldova în cadrul Conferinței Internaționale „Geografia...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved