Anual, în ultima duminică a lunii iunie, este celebrată Ziua Portului Popular, iar astăzi, întreaga comunitate a Universității de Stat din Moldova a îmbrăcat cu mândrie ia și s-a reunit pentru a celebra tradițiile și identitatea noastră națională.

Fiecare facultate, institut și departament a amenajat un spațiu tematic inspirat din colțul satului moldovenesc, iar împreună acestea au prezentat o generoasă expoziție a obiectelor de patrimoniu și a valorilor care ne definesc ca neam. Diversitatea costumelor populare, a elementelor decorative și a exponatelor tradiționale a transformat campusul universitar într-un spațiu al culturii și tradițiilor românești.

Atmosfera de sărbătoare a fost încununată de un program artistic, unde au evoluat Ansamblul de Dansuri „Struguraș” al Facultății de Arte Frumoase a USM, Ansamblul de cântece populare „Crenguță de Iederă”, acompaniat de orchestră, precum și alți invitați speciali.

Ajunsă la cea de-a VI-a ediție, Ziua Portului Popular la USM demonstrează încă odată că Universitatea de Stat din Moldova este mai mult decât un spațiu al educației și cercetării. Este o comunitate unită prin valori, un promotor al culturii, tradițiilor și patrimoniului național, care oferă tinerilor oportunitatea de a-și cunoaște, aprecia și valorifica rădăcinile.

Published duminică, 28 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

APEL ÎNSCRIERE- CONCURSUL EUROPEAN « EU – MOLDOVA: STRONGER TOGETHER/ EU – MOLDOVA: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI» – 9 MAI 2026

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță lansarea concursului european „UE – Moldova: împreună mai puternici”, organizat în cadrul proiectului Jean Monnet EU4JUST-RE...

Anunț privind deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor DRRM pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova.  Din bugetul DRRM, pot fi finanțate...

Reprezentanții USM au participat la cel de-al XIV-lea Colocviu Internațional „Veneția și Europa de Est între Evul Mediu târziu și epoca modernă”

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriat Igor Șarov și decanul Facultății de Istorie și Filosofie Igor Bercu au participat în perioada 17- 18 aprilie, la cel...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved